Un poet român în Alpi

Prima mea întîlnire cu scriitorul şi jurnalistul Val Mănescu a fost "la o frunză". De fapt, la o cafea. De ce zic "la o frunză"? Pentru că în ziua aceea m-a întîmpinat cu o… frunzuliţă. Din aceea care se roteşte atunci cînd cade, uscată, din copac.

Prima mea întîlnire cu scriitorul şi jurnalistul Val Mănescu a fost "la o frunză". De fapt, la o cafea. De ce zic "la o frunză"? Pentru că în ziua aceea m-a întîmpinat cu o… frunzuliţă. Din aceea care se roteşte atunci cînd cade, uscată, din copac. "Tu ştii ce e asta?" Zic: "O frunzuliţă…" "Cine mai admiră o plăntuţă care zboară? Cine să se mai gîndească la ea? Poate prea puţini. Nu e ciudat? Ce lucruri frumoase ne înconjoară, dar nu le acordăm atenţie?" L-am aprobat.

Val Mănescu a debutat în literatură cu un... delict. Un "Delict de memorie" (e titlul cărţii sale). A dovedit însă că în poezie – ca şi în jurnalism, ca şi în viaţă – nu este un... infractor. Este un om care scrie şi vorbeşte într-un chip absolut savuros. Rîndurile şi replicile lui te lasă mut, firav..., indiferent că vorbeşte despre viaţă, despre mîncare sau că scrie o poezie. L-ai asculta (l-ai citi) ore în şir şi tot nu te-ai sătura. Însă de ce să ne limităm doar la discuţiile care îţi formează "v"-uri de riduri ascuţite pe frunte? Aşa că... ne proiectăm dialogul spre lucruri mai "ne-gri". Tradiţii, amintiri, gusturi bune, arome şi... Elveţia. Locul în care a trăit şi a lucrat cîţiva ani ca jurnalist.

Rösti şi fondue

"Cum noi îi îndopăm cu sarmale şi mămăligă, cînd ne sînt oaspeţi, aşa m-au îndopat ei cu rösti şi fondue. Ce să zic, mai vreau! Acolo m-am obişnuit să-mi placă salata. Fac salate uriaşe, în care, în afară de legumele obişnuite şi la noi, pun de toate: banane, brînză, mere, nuci. Fiecare salată e o creaţie gastronomică şi, mereu, o altă simfonie

de gusturi. Pun miere de albine sau frişcă, sau maioneză. Ei mănîncă salata ca aperitiv. Dar, înainte de salată, ai de băut un degetar de appero, un vin sec, de regulă din regiunea în care te afli. Cam 50 ml într-un păhărel ca de ţuică. Se duce pînă-n unghiile de la picioare şi dezleagă limbile. La mesele elveţiene nu se mănîncă. Se comunică. A mînca nu înseamnă deloc, acolo, a te hrăni. E un prilej de schimb de impresii, informaţii şi păreri. Ce fac prietenii, familia, ce spectacole mai sînt, ce-ai mai făcut, ce-ai mai văzut. Poveştile sînt mereu plăcute, favorizează digestia, te fac să simţi «le gout de la nourriture» (n.r. – gustul mîncării) şi, ce-i mai important, să-ţi rămînă în amintirea papilelor gustative momentul în care Remy îţi mai toarnă cincizeci de grame de vin «Caves de Rommanel sur Morges – origine controlée» şi ce spunea atunci, fără nici pic de emfază: «Catargul de inox de 45 pe care flutură drapelul Naţiunilor Unite la sediul din Geneva eu l-am făcut aici, în atelierul meu!»."

Întrucît de fiecare dată vrem să aflăm ceva nou despre locuri îndepărtate, îl întreb despre "ciudăţeniile" ce îţi "gîdilă" papilele gustative în Elveţia... "Recunosc, cele mai interesante experienţe culinare în Elveţia le-am avut. Într-o zi, colega mea de redacţie, Martine Rochat – expertă într-ale gastronomiei –, mă întreabă ce mi-ar plăcea să mănînc. Asta după ce mă purtase prin Restaurantele (trebuie scris cu R mare, fireşte!) de pe malul lacului Geneva şi gustasem rasol de crocodil (are gust de peşte), steack de cal (cam sîngeriu-dulceag), struţ (cam aţos) cu legume la cuptor, melci, scoici, raci şi nu mai ştiu cîte alte ciudăţenii pentru un român. Pus pe glume, i-am răspuns că ar fi interesant dacă am găsi undeva supă din trompă de elefant. Ei bine, după programul de la ziar, la un «resto» cu zece mese, aburea în faţa mea, dulceagă, cu arome misterioase, dichisită cu cîteva frunze de pătrunjel, supa de trompă în care pluteau şapte cubuleţe milimetrice de carne de elefant... Martine s-a amuzat copios cînd i-am spus bancul cu indianul care vindea cutii de conservă pe care scria: «Conservă de elefant». Cutii goale, pentru că în ele se nimerise... gaura din trompă."

Căluşarii şi dansurile elveţiene

Est şi Vest. Carpaţi – Alpi, căluşarul şi dansul specific Elveţiei. Cum stau elveţienii cu tradiţiile? "În regiunea romandă, pe care o cunosc mai bine, se regăsesc cutume cu rădăcini comune cu ale noastre, provenite din riturile antice ale Imperiului Roman. În Valais se perpetuează obiceiuri cu măşti, foarte asemănătoare cu cele din Moldova, iar în satele izolate din Alpi, cultul fertilităţii e simbolizat extrem de asemănător ca la noi prin jocul ursului. Cultura de tip german, mai cazonă, s-a impus însă într-o mare parte a Elveţiei. Dansurile lor sînt sacadate, în costume-uniforme, acompaniate de muzică dominată de alămuri. Tradiţia cavalerească se păstrează din tată-n fiu şi la festivalurile lor vezi familii întregi îmbrăcate ca acum cinci-şase sute de ani, întrecîndu-se în mînuirea steagurilor cu însemne heraldice medievale. Am organizat în Elveţia cîteva turnee cu formaţii folclorice româneşti. Cred că nu mai trebuie să spun ce succes au avut."

Ca să nu trăiţi degeaba...

Vreţi o reţetă savuroasă? "Păstrăv la grătar (cu mere, morcov, ceapă, roşii, ardei şi ţelină în burtă), cu sos de muştar şi portocală – aţi mîncat vreodată? Dacă nu, încă n-aţi trăit! Nu-i complicat, dar trebuie să faceţi focul la grătar cu vreo trei sferturi de oră înainte, să fie cărbunii încinşi. Cît ard lemnele, curăţaţi şi spălaţi peştii, le băgaţi în burtă ce-am zis şi... Şi? Îi înveliţi în folie de aluminiu! Îi aruncaţi pe grătar cînd se-ncinge şi-i întoarceţi pe-o parte şi pe alta cam un sfert de oră. Ce se întîmplă în punga de staniol vă puteţi imagina. Fierb toate în sucul lor şi, cînd desface musafirul pachetul, aromele îl înnebunesc. V-aţi mai asigurat de-un prieten pe viaţă dacă nu-i şofer şi poate trage şi-un Riesling alb, rece, sec, fireşte."

Iubirea nu e condiment!

Cu Val Mănescu poţi să vorbeşti aproape orice, pare să fie genul de om care îţi oferă răspunsuri la toate. Iubirea... dacă ar fi să fie un condiment? Iată ce l-am întrebat noi, iată ce ne-a răspuns...

"Cu ce aş asemui-o? Cu orice condiment, după gustul fiecăruia! Dar cine crede că iubirea este un biet ingredient care se adaugă la viaţa noastră aşa cum pui mirodenii în mîncare, ca s-o faci mai gustoasă, poate emigra liniştit pe Marte, singur, într-o capsulă."

"Prohodul spiritului naţional nu e departe. Trăiască hip-hop-ul, maneaua şi MP3-ul! Trăiască Mc-ul şi chipsurile! Vivat caserola cu mazăre congelată! Trăiască singurătatea asumată!"
Val Mănescu

"Mi-aduc aminte de cozonacul pufos cu rahat de cacao şi nucă şi stafide... pe care îl făcea maică-mea. Luai o îmbucătură şi te trezeai în seraiul lui Harun al Raşid."
Val Mănescu