Visteria gusturilor

Arca Gusturilor, o iniţiativă care poate proteja ceea ce este pe cale să pierdem pentru totdeauna: gustul bun al preparatelor româneşti tradiţionale

Ce-ar fi dacă toate gusturile şi aromele din bucătăriile de odinioară s-ar aduna într-un loc unde s-ar putea păstra aşa, neştirbite cu nimic de timpurile ce nu mai au răbdare? În acel loc ne-am putea reîntoarce oricând, simţind din nou gusturile bune româneşti. Şi dacă acest loc chiar există? Sub numele generos de "Arcă a gusturilor" se ascunde de fapt o comoară. Un ultim refugiu pentru brânza de burduf, cârnaţii de Pleşcoi, toba, gemurile şi compoturile bunicii sau slăninuţa afumată din pod. Ceea ce-şi propune Convivium Slow Food Braşov, organizaţie iniţiată recent de Albert Reinders, un olandez îndrăgostit pentru totdeauna de bucătăria românească, este să descopere, să catalogheze, să analizeze şi să promoveze acele ingrediente aflate pe cale de dispariţie. Există astfel de produse protejate în întreaga lume: pâinea din cartofi Garfagnana din Italia, piperul negru din Rimbas (Malaysia), Vanilia Mananara din Madagascar sau mira­culoasele boabe de fava, care se întâlnesc doar în insula Santorini din Grecia.  Primul produs românesc care urcă la bordul "Arcei Gusturilor" va fi brânza de burduf.

DRAGOSTE DE ROMÂNIA
"Prima dată când am venit în România am mâncat brânză de burduf", povesteşte Albert Reinders. "La început nu mi s-a părut prea bună, dar acum îmi place. De asta pun atât de multă energie în această mişcare Slow Food. Am iniţiat un comitet, din care face parte şi un redactor de la Jurnalul de bucătărie, şi acest comitet are rolul de a înregistra toate aceste produse din România. Asta înseamnă rase, soiuri, seminţe, produse, feluri speciale de plăcinte sau pâine. Vom face o listă foarte mare, iar la sfârşit vom hotărî dacă au nevoie de protecţie sau nu. Spre exemplu, papanaşii nu trebuie protejaţi, se găsesc peste tot, în meniurile restaurantelor. Dar cu brânza de burduf este altceva pentru că se face din lapte fermentat. Conform reglementărilor UE nu mai ai voie să produci brânză din lapte fermentat. Trebuie făcute eforturi pentru a-i determina pe comercianţi şi producători că acest tip de brânză trebuie păstrat. Vom face proiecte, vom folosi sponsorizări, pentru a-i determina pe ciobani să afle mai multe despre igienă, marketing.

Atunci când vinzi un produs, a doua zi trebuie să vinzi un altul care are exact acelaşi gust."

SUNTEM CEEA CE SUNTEM
În plin avânt al globalizării, chiar şi culinare, specificul unui popor trebuie protejat şi promovat. Atunci când oamenii se aşază la masă, se relaxează, îşi comunică ideile şi sentimentele.

Într-adevăr, mâncarea are puterea de a uni oamenii. Ineditul primei întâlniri a Conviviumului Slow Food Braşov a constat într-un schimb de gusturi şi arome. Două bucătării - olandeză şi româ­nească - poate nu chiar atât de diferite cum am putea crede la prima vedere. Bart Gouma, un chef olandez, iniţiatorul unei alte mişcări Slow Food în nordul Olandei, a pregătit un melanj de bucătărie românească şi olandeză. Cu alte cuvinte, folosind doar ingrediente româneşti, tradiţionale, pot fi obţinute preparate cuceritoare, care dau naştere unor surprize plăcute.

Chiftele din... ciorbă
Pe un platou se înşirau mingiuţe acoperite cu pesmet. Am bănuit că sunt chifteluţe din cartofi. Ei bine, nu. Bart Gouma a combinat un produs specific românesc cu altul tradiţional olandez. Dacă în ţara de origine aceste chifteluţe se fac din carne de pui sau de vită, la Braşov carnea a fost înlocuită cu... cior­bă de burtă. Servită însă nu în farfurie adâncă, ci întinsă. Tehnica de preparare este următoarea: se pune ciorba de burtă la fiert până scade şi se îngroaşă foarte bine. Se amestecă cu făină şi condimente, având grijă să fie foarte consistentă. Se formează mingiuţe şi se lasă în frigider câteva ore. Se tăvălesc prin pesmet şi se servesc.

Brânză şi miere
O altă invenţie culinară a presupus folosirea brânzei de burduf (preparat specific românesc), a mierii (tot de pe meleagurile mioritice) şi a unei specialităţi de pâine foarte neagră (obţinută din făină de ovăz şi secară), întâlnită în mai toate casele olandeze. Se fac mingiuţe din brânză de burduf, se trec prin miere şi apoi prin pâinea neagră fărâmiţată. Se servesc numai cu un anumit sos: ceapă roşie amestecată cu dulceaţă de afine sau zmeură. Prepara­tul este foarte interesant, o explozie de gusturi, unele dintre ele constrastante.