x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cum să faci un grătar sănătos

Cum să faci un grătar sănătos

24 Sep 2019   •   19:30
Cum să faci un grătar sănătos

Vremea e încă bună ca să faci grătare în aer liber, dar trebuie să respecţi câteva lucruri, dacă vrei să te bucuri de carne şi legume preparate corect, fără pericol pentru sănătate.

Când faci grătare, riscul pentru sănătate vine în special de la partea grasă a cărnii roşii şi a peştelui, care se aprinde în contact cu flăcările, ducând la carbonizarea alimentelor. Mai multe studii arată că arderea grăsimilor duce la formarea aşa-numitelor amine heterociclice, substanţe cu potenţial cancerigen.

Pentru ca fleicile să fie gătite ca la carte, urmează câteva reguli. O primă regulă este ca, înainte de a pune carnea pe grătar, să o laşi la marinat în ulei amestecat cu vin sau cu zeamă de lămâie. Nu folosi carne excesiv de grasă şi nu o lăsa pe flacără mare, fiindcă aminele heterociclice se formează când grăsimile sunt supuse temperaturilor ridicate sau acţiunii directe a flăcărilor. Aşteaptă să se formeze jarul şi abia după aceea poţi prepara alimentele.

Când faci mâncare la foc deschis, cel mai bine e să foloseşti şi carne, şi legume - ardei gras, broccoli, conopidă, ceapă. Compuşii cancerigeni nu apar când găteşti legumele, deşi e mai bine să eviţi să consumi părţile înnegrite. Încearcă să nu le prepari excesiv şi să nu le arzi. Căldura descompune vitaminele din compoziţia legumelor (vitamina C, vitaminele din complexul B), care au efect antioxidant şi de neutralizare a compuşilor nedoriţi care se formează la arderea cărnii.

Ierburile aromatice nu doar că dau gust bun cărnii şi peştelui, ci şi reduc şansele formării compuşilor nedoriţi în preparatele la grătar. Când marinezi carnea, foloseşte rozmarin, cimbru, busuioc sau salvie.

Curăţă mereu grătarul!

Preparatele la grătar sunt, în general, mai sănătoase decât cele prăjite în ulei, dar asta nu înseamnă că trebuie să le consumi în exces. Ca regulă generală, este recomandat să nu faci grătar de mai mult de două ori pe săptămână. Şi se mai recomandă să cureţi grătarul înainte şi după folosire. În acest fel, elimini resturile arse.

×