Emily Dexter este medium și povestește ce se întâmplă cu sufletele oamenilor după moarte, potrivit spynews.ro.
Ce se întâmplă cu oamenii după ce mor este una dintre curiozitățile și misterele vieții. Durerea după cei dragi, fascinația drumului fără întoarcere, frica de ce ne așteaptă sau nu după ce murim sunt temele care preocupă omenirea neîncetat.
Americanca spune că ea a reușit să vorească cu sufletele morților încă din copilărie. Ei i-au spus că imediat după ce pleacă de pe acest pământ, urmează o perioadă de curățare spirituală care durează între o zi și câțiva ani. Apoi, spiritele se întorc de unde au plecat pentru a vedea ce fac oamenii pe care i-au iubit. Totul se termină prin reîncarnare.
”Când părăsim lumea, mergem la ceea ce eu numesc "o zi de spa spiritual”. Această perioadă poate dura între o săptămână, un an sau chiar cinci ani, în funcție de persoană și de calea sa. După aceea, ne continuăm drumul - care include de obicei saltul înapoi pentru a-i verifica pe cei dragi - și trecem la următoarea viață”, povestește Emily Dexter.
Ea precizează că majoritatea celor care au murit vor să comunice cu persoanele pe care le-au lăsat în urmă. Acestea nu pot să-i audă și să-i vadă dar îi pot simți.
”Oamenii care nu mai sunt în viață încearcă adesea să ne transmită un mesaj. Nu îi vezi neapărat, dar îi poți auzi sau simți că sunt alături de tine", spune mediumul.