S-a născut la 1828 într-o familie de boieri aromâni din București și a fost o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea.
Copil minune din neam de domnitori
A fost fiica marelui ban Mihail Ghica și a primei traducătoare românce, Catinca Ghica, născută Facca. Tatăl ei era al doilea om în stat și fratele domnitorului Grigore Ghica al IV-lea al Țării Românești. A fost numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București și membru al Societății de Istorie și Antichități din Odesa, notează basiilica.ro.
Elena vorbea șase limbi la 5 ani, scria nuvele la 11 ani și traducea Iliada lui Homer în germană, la 14 ani. Crescută în Palatul Ghica-Tei, ea practica scrima, echitația, vânătoare și pictura, iar la 16 ani își expunea picturile la Dresda, câștigând și premiul I la concursul de peisaje al Muzeului Ermitaj.
Prima femeie care a escaladat Alpii
S-a căsăorit cu prințul rus Aleksandr Kolțov Masalski în 1849 și s-a stabilit la Sankt Petersburg. Însă simpatiile sale față de Imperiul Britanic și Franța în timpul Războiului Crimeii și criticile la adresa regimului țarist i-au adus pedeapsa cu biciuirea.
S-a despărțit de soțul său, fără să divorțeze, păstrând titlul de principesă. S-a mutat în Elveția, unde și-a început cariera literară. Sub pseudonimul Dora d'Istria a publicat în șase limbi cărți despre monahism, feminism echilibrat și egalitate, respingând socialismul radical.
În 1855 a escaladat Vârful Moench din Alpii Elvețieni, unde a înfipt steag tricolor, pe care era brodat numele Rmâniei, după trei zile de urcuș.
Moștenire balcanică
Elena Ghica dorea unirea balcanică, de la Carpați la Marea Egee, și i-a scris lui Garibaldi despre steagurile lui Mihai Viteazul și Scanderbeg.
Și-a petrecut ultimii ani la Florența, unde a murit în 1888, lăsând averea Spitalului Pantelimon din București.
„Îndepărtată de soartă, din copilărie, de malurile dragi ale Dâmboviței, n-am încetat niciodată să aparțin țării natale, al cărei destin este obiectul meditațiilor mele neîncetate”, a scris aceasta.


