x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Detalii de care să ții cont în alegerea uniformei medicale

Detalii de care să ții cont în alegerea uniformei medicale

25 Oct 2022   •   16:28
Detalii de care să ții cont în alegerea uniformei medicale

Pentru cei care lucrează în domeniul sanitar, costumele medicale reprezintă o condiție a desfășurării în bune condiții a actului medical, iar de-a lungul timpului, au devenit un adevărat simbol.

Și, dacă în urmă cu câțiva ani albul era culoarea pe care o zăream cel mai mult, acum lucrurile s-au schimbat radical. Și chiar ne place să fie așa, pentru că nu este obligatoriu ca uniformele medicale să fie anoste, lipsite de orice urmă de bun gust și chiar să producă neliniște în cadrul pacienților.

 

Comode și practice

 

Există multe condiții pe care costumele medicale trebuie să le îndeplinească, dar primul dintre ele se referă la faptul că este necesar să fie atât comode, cât și practice. A lucra într-un spital, de exemplu, presupune să fii aproape non-stop în picioare, așa că trebuie să te poți deplasa cu ușurință atunci când le porți. De asemenea, este important să permit circulația aerului și să fie confecționate din acele materiale de bună calitate. Sunt multe ore pe care le petreci în uniformă, așa că înțelegi perfect ceea ce vrem să spunem.

 

Țesături speciale

 

Și, pentru că tot am amintit de materialele din care trebuie confecționate acele uniforme medicale pentru cei din sistem, trebuie să adăugăm ceva. Acestea sunt tratate special cu ioni de argint, ceea ce înseamnă că protejează mult mai bine în cazul contactul cu anumite bacterii, ceea ce este inevitabil într-o unitate sanitară. Înmulțirea acestora este astfel împiedicată.

 

Durabile și rezistente

 

Numai cine nu lucrează într-o unitate sanitară nu știe cât de mult de muncă este și cât de diverse sunt sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești într-o singură zi. De aceea, ai nevoie de uniforme de bună calitate, rezistente la frecare, răsucire sau întindere. Și, pentru că tot am vorbit de rezistență, aceasta trebuie să fie valabilă și la spălarea frecventă a acestora la temperaturi mult mai ridicate, pentru că așa se pot distruge cel mai bine bacteriile cu care s-a intrat în contact. Cele mai bune uniforme medicale sunt cele care se pretează foarte bine să fie astfel curățate, fără ca aspectul lor să aibă de suferit și nici să nu se deterioreze ușor.

 

Un adevărat simbol al profesionalismului

 

Costumele medicale au devenit un adevărat simbol al profesionalismului, dar după cum spuneam mai sus, nu mai este obligatoriu să fie albe și imaculate. Deși în mintea celor mai mulți dintre noi albul este o culoare asociată cu actul medical, nu mai este nevoie să gândim așa. O cromatică mult mai variată nu poate să fie decât benefică, și de aceea în prezent, în unitățile sanitare din România și nu numai vedem uniforme medicale albe, verzi, albastre și roșii. De asemenea, au început să fie tot mai frecvente și cele cu imprimeuri, în special dacă este vorba despre cadre medicale care au drept pacienți și copii, pentru a le mai reduce acestora din trauma suferită. Evident, toate recomandările de mai sus rămân valabile și în acest caz.

 

Să îți cumperi o uniformă medicală nu este chiar atât de simplu ca și atunci când îți achiziționezi alte articole vestimentare. Sunt multe criteriile după care să îți faci alegerea. Gândește-te la numărul de ore petrecute zilnic la serviciu, la gărzile sau turele lungi, și la cât de mult ai de mers în fiecare zi, de la un pacient la altul și nu numai. De aceea, pentru a-ți fi puțin mai ușor, avem pentru tine câteva recomandări de care ai putea ține cont.

 

Mărimea potrivită

 

Un costum medical trebuie să se potrivească perfect, să nu fie nici prea lejer, dar nici prea strâns pe corp. De aceea, este destul de dificil să găsești o uniformă care să îți vină bine, dar nu renunța până când nu reușești. În acest caz, te vei bucura de multă libertate de mișcare și vei avea și mai multă încredere în tine. Adica, exact ceea ce ai nevoie pentru a face față provocărilor fiecărei zi petrecută la serviciu. Și care nu sunt chiar puține, ținând cont de domeniul de activitate, nu?

 

Țesătura

 

Alergi zilnic de la un pacient la altul, dar între timp mai ai și alte sarcini de dus cu bine la capăt. Dacă în sezonul rece este ceva mai suportabil, vara este de-a dreptul probă olimpică să reușești să nu transpiri. Da, există multe antiperspirante care să îți vină în ajutor, dar este important ca uniforma ta să fie confecționată din acele materiale care îți lasă pielea să respire, nu favorizează transpirația și nici nu împrăștie mirosul către cei din jur. De asemenea, este nevoie de un material care să nu intre la apă, să permită spălarea lui la temperaturi ridicate fără să fie deteriorate, să fie rezistent din toate punctele de vedere. Fibrele naturale sunt cele mai bune în acest caz, pentru că sunt și hipolaergenice. Dar, în ultima vreme, se observă tot mai mult costume medicale confecționate din fibre sintetice și naturale, iar efectul obținut este cel dorit.

 

Confort ridicat

 

Nu ne referim aici doar la cusături – care trebuie să fie unele foarte rezistente sau la materiale. Ai nevoie de un halat sau un costum medical pe care te poți baza, în orice împrejurare. Intri în contact cu multe persoane, operezi, administrezi tratamente și nu numai, așa că ai înțeles perfect ceea ce am vrut să spunem prin gradul de confort resimțit, care trebuie să fie unul ridicat.

 

                            

×