Stilul de viaţă nu are legătură cu criza

Citeam zilele trecute nişte rapoarte privind stilul de viaţă al ţărilor europene şi mă gândeam cât de mult poate afecta o criză financiară calitatea unei vieţi. Nu cantitatea, ci calitatea. Adică acel nivel stabilit de tine pentru plăcerile, tabieturile şi obiceiurile tale. Al lucrurilor mărunte care te fac fericit. Al respectului de sine. Adică, ce faci dacă ai bani mai puţini şi eşti obişnuit să trăieşti într-un anumit fel?

Dacă toată viaţa ai fost învăţat să-ţi citeşti ziarul şi să-ţi bei cafeaua într-o cafenea din Paris, apoi să pleci la birou şi să ieşi la prânz să-ţi mănânci salata de somon şi seara să-ţi scoţi familia în oraş şi să mănânci tradiţionalul biftec tartar acompaniat de un pahar de vin savuros de Bordeaux, cum e să nu mai faci toate astea? Sau să înlocuieşti somonul cu pui, sau tartarul cu paste cu şunca? Nu. Nu cred în asta.

Poţi doar să ieşi mai rar în oraş, dar când ieşi mănânci acelaşi lucru care îţi place. Poţi să-ţi cumperi haine mai rar. Dar când îţi cumperi, îţi cumperi tot brand-ul preferat. Poţi să-ţi schimbi maşina după un timp mai îndelungat, dar când ţi-o schimbi îţi iei marca preferată. Nu cred în renunţarea la lucrurile care te definesc şi la stilul care te reprezintă!

Nu cred în stilul de viaţă schimbat peste noapte. Cred doar în schimbările cantitative dar niciodată calitative. Şi într-o strategie deşteaptă de a te adapta unor vremuri economice şi sociale pe care nu le putem controla. Răsfoind paginile din raport, constatam că francezii (renumiţi pentru rigorile şi tabieturile lor rafinate) nu şi-au schimbat calitatea vieţii, ci dimpotrivă, se situează pe primul loc la acest capitol în comparaţie cu celelalte ţări mari europene.

În ciuda crizei economice şi a numărului şomerilor înregistraţi în ultimul an, francezii rămân cei mai stilaţi şi rafinaţi când vine vorba de calitatea vieţii şi de păstrarea standardelor. Cum? Ei ştiu cel mai bine.

FRANCEZII ŢIN LA SĂNĂTATE, ENGLEZII NU
Probabil că există renunţarea la anumite lucruri pentru că altfel nu ai cum să supravieţuieşti, dar niciodată la modalitatea în care îşi petrec zilele şi nopţile, la concepţia despre viaţă şi despre felul de a fi. În timp ce britanicii nu dau doi bani pe asta, aceştia se află în topul ţărilor cu cel mai scump nivel de trai. Mi s-a părut interesantă comparaţia. Francezii trăiesc cel mai bine în timp ce englezii trăiesc cel mai scump. Dar cu diferenţe majore la capitolul "calitatea vieţii".

Gândind la rece, uitându-mă peste statistici şi date şi clasificari (pe care n-are rost să le înşir aici), pot spune că, în anul crizei economice pe care o trăim cu toţii, francezii muncesc pentru menţinerea stilului vieţii, în timp ce britanicii muncesc pentru puterea de cumpărare.

Am comparat Franţa şi Marea Britanie pentru că aceste ţări se află în top, una pentru calitate şi cealaltă pentru costul vieţii. Tot în sondaj se arată că britanicii nu ţin la un anumit standard înalt al vieţii dar plătesc cel mai mult pentru un litru de benzină, mâncare, tutun şi alcool. La capitolul muncă, britanicii muncesc mult mai mult (cam cu 3 ani în plus) până la pensionare, dar se aşteaptă să şi moară mai repede (cu 2 ani mai devreme) decât francezii.

Deşi au cel mai mare venit pe cap de locuitor (35.730 lire/an, cam cu 11.000 euro peste media europeană) dar şi cele mai mari cheltuieli, britanicii nu cheltuiesc mult pentru sănătate sau imagine personală aşa cum fac francezii. Pentru francezi, perioada de pensionare reprezintă o etapă în care îşi îndreaptă toată atenţia şi veniturile pentru starea fizică, îngrijire personală, vacanţe, relaxare şi stare de bine şi de aceea speranţa de viaţă este mult mai mare decât a britanicilor şi a celorlalţi europeni. De aceea şi respectul de sine mult mai crescut şi încrederea în sine ( net superioare britanicilor.

Calitatea vieţii superioare se deosebeşte şi la capitolul "mâncare". În timp ce britanicii au peste 1.100 de restaurante Mc Donald's şi consumă aproape 100 litri de bere, 20 litri de vin şi aproape 55 kg de carne de porc pe cap de locuitor într-un an şi sunt fruntaşi la cantităţile de pizza, cartofi şi băuturi acidulate pline de aditivi alimentari, francezii duc o viaţă mult mai sănătoasă. Şi randamentul muncii este în consecinţă.




Aşadar britanicii se află la coada populaţiilor preocupate de sănătate şi educaţie (după nivelul cheltuielilor destinate acestor capitole) în timp ce francezii trăiesc mai mult şi îşi respectă calitatea stilului de viaţă constant (călătorii, vacanţe, terapii medicale, mâncare sănătoasă, relaxare) şi pun preţ pe aceste aspecte mai mult decât toate ţările economic dezvoltate europene. De vreme ce câştigă mai puţin decât britanicii, mai au şi un alt avantaj: plătesc şi unele dintre cele mai mici preţuri la mâncare, alcool, electricitate şi gaze.

"Noi câştigăm substanţial mai mult decât ţările vecine dar acest nivel al veniturilor este exact cât ne trebuie ca să plătim acoperişul de deasupra capului, mâncarea de pe masă şi încălzirea locuinţelor noastre" - se justifică, oarecum, directorul Oficiului pentru politica consumatorului din Marea Britanie. Adică nu mai au timp şi bani pentru mici plăceri sau standarde înalte de viaţă, de vreme ce au preţurile imense pe care le plătesc doar ca să trăiască decent. "Asta ne conferă un standard decent al traiului, dar nu ne ajută să obţinem o calitate a vieţii de care se bucură alte ţări".

ROMÂNIA, PE ULTIMUL LOC
În timp ce scriu articolul, îmi spune cineva că tocmai şi-a cumpărat ceva de mâncare de la o firmă românească (ar merita să-i dau numele pentru că ar merita defăimarea!), şi că a sfârşit prin a chema poliţia sanitară deoarece mâncarea era stricată. Sigur că România nu ar putea fi într-un raport despre calitatea bună a vieţii sau putere mare de cumpărare dar, principial vorbind, mă gândesc că nu am putea niciodată să ajungem măcar la respectul pe care îl pot avea oamenii pentru oameni, când noi ne batem joc de propria naţiune.

Adică, ai o firmă privată, un lanţ de câteva bucătării care pregătesc mâncare caldă, diverse sortimente de patiserie şi câteva sortimente de deserturi, teoretic proaspete, zilnic. Cum poţi să foloseşti ingrediente stricate, cu bună ştiinţă? Să îmbolnăveşti copii şi să continui să exişti pe piaţă? Probabil că sesizarea prietenului meu către poliţia sanitară nu a fost singura. Dar ce s-a întâmplat? Firma în cauză a primit o amendă, i s-a confiscat şi aruncat ingredientul degradat şi continuă să funcţioneze nestingherită. Probabil că, în Franţa sau orice altă ţară europeană civilizată, firma ar fi fost controlată în detaliu şi închisă pentru nereguli.

Am căutat un raport despre ţara noastră în care să apară nişte date statistice cât de cât comparabile cu Franţa sau Marea Britanie (pentru că acesta este subiectul articolului) dar din păcate m-am simţit încă o dată jenată de naţionalitatea mea. Nu numai că nu apărem la nici un aspect pozitiv important decât că ne situăm puţin peste Bulgaria şi Maroc (privind nivelul de trai), dar indici generali precum: "Consumul de mâncare sănătoasă", "Consumul de apă plată" sau "Nivelul de apreciere de sine", nici măcar nu apar. Sunt date doar nişte capitole generale, extrem de puţine, semn că nici măcar nu contăm în statisticile mondiale privind viaţa şi economia. La "Nivelul de fericire" al românilor avem un indice infim de 6%, faţă de 38% al britanicilor sau 23% al francezilor.
No (more) comment.