Ediția de aseară a emisiunii ,,The Wall- Marele Zid” a fost una completă, în care telespectatorii au trăit alături de concurenți un joc tensionat, emoționant și extrem de imprevizibil. Echipa familiei Tudorică nu a reușit aseară să cucerească zidul, dar a arătat până în ultimul moment că s-a înscris în competiție pentru a lupta chiar și atunci când bilele au părut să li se împotrivească.
Degajați, Elena și Marius au început promițător, sperând să obțină suma necesară pentru a-și construi o casă de vis și a-i asigura fetiței, ce îi susținea din public, un viitor lipsit de griji materiale. După prima probă a ,,Căderii libere”, Elena s-a relaxat, a scăpat de emoții și a rămas în platou alături de Valentin Butnaru, care a ,,arbitrat” confruntarea cu Marele Zid. Cu toate acestea, strategia concurentei a fost de a stabili o relație cu zidul, nu de a lupta împotriva lui. Deși avut un parcurs cu multe suișuri și coborâșuri, în care a trebuit să înceapă de mai multe ori de la zero din cauza bilelor roșii, l-a considerat prieten: ,,Arată-mi că ești bun!”. Conexiunea între cei doi soți, despărțiți în ultimele etape ale concursului a fost fenomenală: deși Marius nu putea să audă ce se întâmplă în platou, completa strategia din platou a Elenei.
Totuși finalul nu i-a găsit în sincron pe cei doi coechipieri. În timp ce concurenta pierduse toată suma de pe zid din cauza bilelor mai puțin norocoase din ultima probă, în camera de izolare soțul său a decis să rupă contractul în valoare de 19.820 RON. ,,Nu a fost ușor deloc, am trecut prin clipe nemaiîntâlnite, dar plecăm acasă fără un câștig.”, au fost cuvintele Elenei care a dezvăluit la finalul serii că vor ieși din competiție doar cu amintirea unei experiențe de neuitat.
Săptămâna viitoare vom fi martorii unor destine schimbate, al unor echipe ce dovedesc că strategia este vitală, iar norocul doar o coincidență fericită a destinului. ,,The Wall- Marele Zid” revine miercuri, joi și vineri, de la ora 20:00, doar pe Antena 1!