x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Florin Ristei o minte pe mama lui dintr-un motiv nobil: nu vrea să o îngrijoreze

Florin Ristei o minte pe mama lui dintr-un motiv nobil: nu vrea să o îngrijoreze

30 Iul 2015   •   12:40
Florin Ristei o minte pe mama lui dintr-un motiv nobil: nu vrea să o îngrijoreze
Sursa foto: MIHAI STETCU

Cânta de toate și peste tot atunci când era însărcinată cu el, iar de Florin Ristei s-a lipit tot talentul de care avea nevoie pentru a fi un artist desăvârșit. Sâmbătă, de la 13:00, la Antena Stars, mama lui Florin dezvăluie la „Dincolo de aparențe” cum era el în copilărie, felul în care i-a ghidat pașii către cariera artistică, năzdrăvăniile pe care le făcea, dar și faptul că simte de fiecare dată când este mințită. Glumind, Florin va spune că a omite să spui o parte din adevăr nu e neapărat o minciună. Mama lui va povesti  telespectatorilor Antena Stars cum a aflat după zile bune că Florin a ajuns la spital cu ambulanța sau că și-a tăiat un deget și a trecut apoi prin numeroase intervenții. Florin declară că nu vrea să o îngrijoreze pentru că știe că s-ar urca imediat în mașină și ar veni să îl vadă.

Tot sâmbătă, Florin va mărturisi că nu are vicii și că îl deranjează foarte mult femeile care fumează. „Mi se pare dezgustător”, insistă artistul, care spune că și-a convins câteva partenere să renunțe la acest obicei. Dezinvolt și cu o putere extraordinară de a se exprima pe scenă, Florin Ristei spune că în viața de zi cu zi este destul de timid. „Singurul moment în care am 100% încredere în mine este atunci când sunt pe scenă”, povestește el.
 

×