x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby De ce să nu aruncăm săculeţii cu siliciu pe care îi găsim în ambalaje

De ce să nu aruncăm săculeţii cu siliciu pe care îi găsim în ambalaje

29 Dec 2015   •   21:12
De ce să nu aruncăm săculeţii cu siliciu pe care îi găsim în ambalaje

Micii săculeţi cu granule de siliciu pe care îi găsim, de pildă, în ambalajele pantofilor nu ar trebui să-i aruncăm, scrie 7sur7.be.

Aceste pacheţele pot fi utilizate în mai multe situaţii.

Putem usca mai repede un telefon care a căzut în apă. Scoatem din telefon bateria şi cartela sim după care punem pe tellefon mai mulţi săculeţi cu siliciu pentru a grăbi uscarea.

Putem păstra suvenirurile mai multă vreme.

În cutia cu suveniruri se recomandă să ţinem astfel de săculeţi care vor apăra fotografiile şi vor preîntâmpina degradarea lor.

Protejarea fardurilor

Dacă punem câteva pacheţele în trusa de machiaj pudra îşi va păstra mai bine calităţile.

Absorbant pentru mirosurile din pantofi

Se recomandă să punem câteva pacheţele cu siliciu în tenişi după antrenamente sau în orice pantofi după ce ne-am descălţat petru a scăpa de mirosurile nedorite.

Ca să evităm aburirea parbrizului

Câteva pacheţele cu siliciu puse pe bordul maşinii ne va preîntâmpina aburirea parbrizului.

Menţine strălucirea bijuteriilor de argint

În caseta cu bijuterii daca punem câţiva astfel de săculeţi va menţine aerul uscat şi astfel argintul nu va mai oxida.


×