Pornind de la ideea poetului Hjalmar Soderberg, ne putem da seama că toţi avem aceeaşi misiune, venind pe lume: aceea de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm şi să ne iubim pe noi înşine trecând prin ele. Unul dintre cele mai frumoase şi profunde sentimente pe care le poate simţi şi împărtăşi un om este iubirea sinceră, necondiţionată. Nimic nu este mai emoţionant decât dăruirea şi primirea de iubire. Din păcate, unii au un mod ciudat de a o arăta: prin certuri, jigniri, acuzaţii grave şi violenţe. Au impresia că dacă sunt iubiţi, le este permis să se comporte imoral şi să greşească fără încetare. Asta duce inevitabil la eşuarea cuplului...
Surprinsă în timp ce răsfoiam o carte, am auzit: „Sunt psiholog. Citeşti volumul lui John Gray, nu? Te anunţ că este biblia îndrăgostiţilor. Fiecare ar trebui să o citească, să o înveţe pe de rost. Mă bucur mult că o citeşti”, după care s-a făcut pierdută în mulţimea de oameni. Într-adevăr, volumul autorului este extraordinar. Am învăţat că femeile şi bărbaţii vin de pe planete diferite, Venus, respectiv Marte. Se deosebesc în toate domeniile vieţii, de aceea există discuţii contradictorii; comunică diferit, simt, reacţionează şi iubesc în mod diferit, dar în final au nevoie de aceeaşi hrană. Pentru că cele două sexe nu sunt conştiente, de obicei, că necesităţile lor fundamentale afective diferă, mi-a atras atenţia un pasaj din cartea amintită: „Femeile au nevoie de grijă, înţelegere, respect, devotament, recunoaştere, asigurări, iar bărbaţii de încredere, acceptare, apreciere, admiraţie, aprobare şi încurajare. Desigur că fiecare are nevoie de toate cele 12 modalităţi de a-şi manifesta dragostea. Ceea ce se înţelege prin «necesităţi fundamentale» e că acestea trebuie satisfăcute înainte ca cel în cauză să poată sesiza şi aprecia şi alte feluri de a-şi manifesta afecţiunea. Înţelegerea tipurilor fundamentale de afecţiune de care are nevoie partenerul constituie un secret important pentru îmbunătăţirea relaţiilor”.
De obicei, problemele apar când unul încearcă să-l schimbe pe celălalt. Iar partenerul se opune schimbărilor fiindcă el crede că nu e iubit destul. A iubi înseamnă a-l accepta pe celălalt chiar dacă nu îl înţelegem, aceasta fiind forma de ajutor de care avem cea mai mare nevoie. Când perechea sa se simte iubită, acceptată ş.a.m.d., va începe automat să se schimbe, să evolueze, să se perfecţioneze. Este un exemplu fezabil, verificat. Sunt câţiva repulsivi care au idei fixe în cap şi nu pot accepta că oricine poate greşi. Acest „mister/miss unstoppable” arată conştient o mare lipsă de empatie, din care partenerul nu înţelege decât că nu are ce căuta în acea relaţie. „Trebuie să învăţăm mai ales ce este benefic pentru noi şi ce anume nu este bun, iar pentru asta trebuie să devenim conştienţi de consecinţele acelei experienţe. Tot ceea ce hotărâm sau nu, ceea ce facem sau nu, ceea ce spunem sau nu şi la fel, ceea ce gândim sau simţim va avea consecinţe”, ne sfătuieşte Lise Bourbeau. Aşa că... luptaţi pentru dragostea voastră, „porumbeilor”!