x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber În ultimele episoade din ”Insula Iubirii”, Mirela îi dezvăluie lui Mircea cel mai bine păstrat secret al său

În ultimele episoade din ”Insula Iubirii”, Mirela îi dezvăluie lui Mircea cel mai bine păstrat secret al său

18 Noi 2018   •   20:14
În ultimele episoade din ”Insula Iubirii”, Mirela îi dezvăluie lui Mircea  cel mai bine păstrat secret al său

În ultima seară la Minitel, fetele și-au dat seama că tot ceea ce este frumos se termină, iar Mari, Cati și Mirela și-au abținut cu greu lacrimile.

Momentele au fost cu atât mai grele pentru Mirela, care înainte ca Mircea să părăsească insula, a făcut un pas riscant și i-a spus povestea vieții sale. Aceasta i-a scris pe un bilet povestea încarcerării sale, în ciuda temerilor că ar putea pierde ce a construit cu el și deși în relația sa cu Ionuț Gojman nu a avut curaj să facă, iar acesta a aflat singur, de pe internet.

”N-am plâns de ani de zile în hohote, mi-e și groază să mă uit spre clădirea aceea în care au stat ei. Când am văzut că pleacă, mi s-a rupt cerul”, a spus Mirela la câteva minute după plecarea lui Mircea.

Cum a reacționat Mircea și ce i-a spus Mirelei, telespectatorii pot vedea duminică seara, de la ora 20.00, la Antena 1, în ultimele episoade din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”.

×
Subiecte în articol: Insula iubirii