x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Observator, în mijlocul comunității de români din Bruxelles. Primul episod al campaniei Observator, în această seară, la ora 19.00

Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi Observator, în mijlocul comunității de români din Bruxelles. Primul episod al campaniei Observator, în această seară, la ora 19.00

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2025   •   16:34
Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi  Observator, în mijlocul comunității de români din Bruxelles. Primul episod al campaniei Observator,  în această seară, la ora 19.00

Într-o Românie cu mai multe realități, Observator se întoarce unde începe și se termină totul: la oameni, la cei care îi ridică și îi coboară pe politicieni prin vot. Cu două luni înainte de alegerile pentru Cotroceni, Observator oferă informaţii şi context. Ca să alegi bine pentru tine.

Observator, în „mica Românie” din Belgia

Prima oprire în cadrul campaniei „Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi” este în Belgia, unde românii sunt în top 10 al angajatilor din Parlamentul European și peste 60 la sută dintre muncitorii de pe șantiere vin tot din România.

 

            Nu am ales întâmplător Bruxelles. Este orașul cu cele două Românii, cea din instituțiile europene și comunitatea oamenilor de afaceri, cei care lucrează în HoReCa, șantiere. Este orașul care vorbește cel mai bine despre viziuni politice și dorințe. Este radiografia micilor Românii din afara granițelor.” - Bianca Iacob, jurnalist Observator

 

            Din clădirea Parlamentului European până la „Piața 2 boi” din Anderlecht, români plecați de peste 30 de ani de acasă sau care s-au născut departe de România împărtășesc dezamăgirea și lipsa de speranță care i-a făcut să rămână peste hotare.

 

                „M-am întâlnit cu sescu, cu toți, cu Iiescu, cu Constantinescu, cu toții au venti aici, la Centrul de afaceri, și le spuneam: << Domnule, luați acești tineri. nu ai mei, tineri care știu să vorească, sunt educați, au altă mentalitate. Altfel nu se face nimic în țara aia. >>” - om de afaceri român stabilit în Belgia

 

            Românii au mai mare încredere în chelneri decât în politicieni

            Peste 6,5 milioane de români locuiesc peste hotare conform datelor oficiale. Românii au mai multă încredere în chelneri sau oameni obișnuiți decât în clasa politică, conform ultimului index al încrederii realizat de prestigioasa companie de sondare IPSOS. Suntem pe primul loc în lume la neîncredere. Iar în raportul privind indexul democratiei in 2024, publicat de The Economist, țara noastră e pe ultimul loc în Europa. Dincolo de cifre, sunt oameni extraordinari și povești uimitoare.

 

            Alege BINE pentru TINE. În fiecare zi   

          Din această seară, în reportajele din campania Observator se vede portretul României reale înainte de alegeri. Ca să înțelegi, nu doar să reacționezi. Ca să alegi bine pentru tine. În fiecare zi.

 

            Episoadele campaniei sunt în direct pe Antena 1 și antenaplay.ro, la Observator 19, în fiecare luni și miercuri. Fiecare reportaj poate fi urmărit și pe observatornews.ro, Facebook Observator și Tik Tok Observator.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: observator Alege BINE pentru TINE