x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Jurații își formează echipele cu care intră în lupta culinară a sezonului 10! Cătălin Scărlătescu: ”Este cea mai grea zi!”

Jurații își formează echipele cu care intră în lupta culinară a sezonului 10! Cătălin Scărlătescu: ”Este cea mai grea zi!”

17 Oct 2022   •   12:35
Jurații își formează echipele cu care intră în lupta culinară a sezonului 10!  Cătălin Scărlătescu: ”Este cea mai grea zi!”

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au o sarcină foarte grea în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 în seara aceasta, de la 20: 30. După ce concurenții rămași în bootcamp trec și prin cea de-a doua probă eliminatorie, cei trei ași ai gastronomiei își aleg concurenții potriviți strategiei fiecăruia dintre ei, pentru a forma echipele cu care vor intra în etapa battle-urilor.

Până acum, după prima probă eliminatorie din bootcamp, au mai rămas în cursă 60 de participanți – care se luptă pentru ocuparea celor 18 locuri vacante din echipele Chefilor, pentru că din cele 21 disponibile, trei sunt deja ocupate de câștigătorii cuțitelor de aur, care nu trebuie să se confrunte cu provocările din bootcamp. Este cea mai grea zi. Va trebui să-i depistez pe cei șase concurenți, care împreună cu deținătorul cuțitului de aur, vor deveni cei șapte fantastici”, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu. ”Vreau să văd cum lucrează concurenții, cum se mișcă, dacă pierd timp, dacă sunt organizați. Pentru mine contează foarte mult să fie organizați. Nu în ultimul rând, trebuie să fie pe stilul meu”, a explicat Chef Sorin Bontea, în vreme ce Chef Florin Dumitrescu a punctat: ”Trebuie să fie oameni cu care să ai chimie, să-ți fie drag să tragi pentru ei”. Cum va decurge a doua probă din bootcamp și ce concurenți își va alege fiecare Chef în parte telespectatorii vor afla în această seară, la Antena 1, de la 20:30.

Unul dintre concurenții ediției din seara aceasta este NOSFE, co-fondatorul trupei Șatra B.E.N.Z., care s-a stins ieri din viață, la doar 37 de ani. Pe numele real Darius Vlad Crețan, NOSFE a fost apreciat atât ca membru al trupei Șatra B.E.N.Z., cât și grație activității solo și hiturilor lansate în colaborare cu alți artiști (așa cum a fost piesa ”Condimente”, alături de Ruby). Artistul a participat în sezonul 10 Chefi la cuțite alături de soția sa, Mădălina Crețan. Evoluția lor în preselecții a fost urmărită în cea de-a șasea ediție a show-ului culinar, atunci când jurații au fost impresionați de talentul în bucătărie al artistului, care avea și un cooking show online, Condimentele lui NOSFE. El s-a numărat printre concurenții care au trecut prin cea de-a doua probă din bootcamp-ul Chefi la cuțite, difuzată în cadrul ediției din această seară, filmările show-ului culinar al Antenei 1 desfășurându-se în primăvara acestui an.

 

 

×