Prima parte a serii a adus un joc important, pentru o recompensă pe cinste și o masă copioasă. Echipa lui Gabi Tamaș s-a impus și le-a adus celor care i-au fost aproape o șansă importantă de a simți energie deplină.
Ce a urmat a fost cu adevărat șocant pentru toată lumea – strategiile au făcut ca la Duel să ajungă pentru prima dată trei persoane! Patrice și Bianca Stoica au primit un număr egal de voturi și au ajuns la lupta pentru rămânerea în competiție, iar Ramona Micu a fost nominalizată de Gabi Tamaș și a ajuns față în față cu prietenele ei.
Lupta în trei a fost una încărcată de emoții, iar Ramona și Bianca au reușit să se salveze, mergând mai departe înspre marele premiu. Patrice Cărăușan a devenit cea de-a doua concurentă eliminată după Unificare, din tribul Los Niños.
Ediția Survivor de duminică seară a adus un super joc și un Duel pe cinste, fiind lider de audiență! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:00 – 22:40, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 5.3 puncte de rating şi 17.9% cotă de piaţă, față de locul 2, PRO TV, care a avut 4.9 puncte de rating și 16.6% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 6.1 puncte de rating și 16.7% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 4.4 puncte de rating și 12.2% cotă de piață. La nivelul publicului național, Antena 1 a avut 5.8 puncte de rating și 15.6% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea 4.7 puncte de audiență și 12.7% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:56, peste 1.3 milioane de telespectatori erau cu ochii pe show-ul lor preferat.
Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
|
Sursa: Fifty5Blue
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
|
|
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
|
|
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL și Național |
|
|
Perioada 3 mai 2026 |
|



