Keo, cunoscut compozitor dar și interpret, a acceptat invitația Oanei Turcu de a vorbi deschis despre viața lui, de la prima dragoste și până în prezent, despre familie și carieră.
Artistul are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei sale, Alexandra, cunoscută de public drept Misty. Printre altele, Keo a dezvăluit și faptul că nu-i place absolut deloc să meargă la cumpărături. Tocmai din acest motiv, iubita sa este cea care face alegerile vestimentare pentru el, dar și cea care-i cumpără hainele.
”Alexandra îmi cumpără toate hainele, eu nu merg la shopping, nu-mi place deloc. Ea îmi cumpără haine fără ca eu să le probez. Toate hainele pe care le am acum pe mine sunt cumpărate de ea. Și încălțăminte, și tot”, a dezvăluit Keo în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.
Keo susține că Alexandra îi face multe daruri de suflet, multe personalizate, dar la acest capitol nici el nu se lasă mai prejos.
”Eu prefer să-i dăruiesc altfel de lucruri, nu mă bag la alegeri vestimentare. Mai degrabă un ceas sau un parfum”, spune Keo.
Keo va vorbi despre cât de mult ține la aspectul fizic, despre familie și carieră, duminică, în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, difuzată de la 16.30, la Antena Stars.