Că unele cuvinte, pronunții sau expresii se schimbă în funcție de loc? Aceste variații nu sunt greșeli, ci forme vii ale limbii, iar ele poartă un nume: dialect. Dialectele sunt o dovadă că limba trăiește, evoluează și se adaptează comunităților care o folosesc.
Definiția din DEX
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), cuvântul dialect este definit astfel:
DIALECT, dialecte, s. n. – Varietate a unei limbi, vorbită într-o anumită regiune sau de un anumit grup de vorbitori, care se deosebește prin pronunție, vocabular și uneori prin gramatică.
Pe scurt, un dialect este o formă regională a unei limbi.
Ce este, de fapt, un dialect
Un dialect nu este o limbă „inferioară” sau „incorectă”, ci o variantă naturală a unei limbi. El apare atunci când o comunitate trăiește mult timp într-o anumită zonă și dezvoltă moduri proprii de a vorbi.
De exemplu, în limba română există mai multe dialecte și subdialecte, precum:
-
moldovenesc,
-
muntenesc,
-
ardelenesc,
-
bănățean,
-
maramureșean.
Toate fac parte din aceeași limbă română, dar se disting prin sunete, cuvinte și expresii locale.
Prin ce se diferențiază un dialect
Un dialect se poate deosebi de limba standard prin:
-
pronunție (accent, sunete diferite),
-
vocabular (cuvinte locale),
-
structuri gramaticale (formulări specifice).
De pildă, același obiect poate avea denumiri diferite în funcție de regiune, iar acest lucru face limba mai bogată și mai expresivă.
De ce sunt importante dialectele
Dialectele sunt o parte esențială a identității culturale. Ele spun o poveste despre:
-
istoria unei zone,
-
influențele altor limbi,
-
modul de viață al comunităților.
Păstrarea dialectelor înseamnă, de fapt, păstrarea memoriei colective a unui popor.
Cuvântul dialect, așa cum îl definește DEX, desemnează o formă regională a unei limbi. Departe de a fi o abatere, dialectul este o expresie autentică a diversității și vitalității limbii. Fiecare dialect adaugă culoare, profunzime și istorie felului în care vorbim și ne înțelegem unii pe alții.


