Pentru cinci dintre concurenții de la ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor” emoțiile vor atinge cote alarmante în ediția de luni seară: jurații îi vor nominaliza pe cei care vor primi tunicile negre și vor ajunge astfel cu un pas mai aproape de marea finală. După numeroase service-uri grele, după probe solicitante, după momente tensionate, lacrimi, zile petrecute departe de familie, doar cinci dintre cei intrați în cursă vor primi această recunoaștere din partea celor trei chefi. Despre cine este vorba, telespectatorii Antena 1 vor afla în ediția de luni, 20 aprilie, de la 20.30.
Service pentru vârsta a treia
Tot luni seară oaspeții care vor trece pragul restaurantului ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor” sunt bine trecuți de prima tinerețe. Chefii le vor da de veste concurenților că trebuie să gătească meniul pentru invitații lor de vârsta a treia, un grup generos de pensionari simpatici și cu savuroase povești de viață. Animozitățile nu vor lipsi însă în bucătărie, mai ales că, aflați tot mai aproape de finală, jurații sunt și mai exigenți și atenți la detaliile care le pot indica un posibil chef printre cei rămași în show.
Meniu fără calorii
Și pentru că primăvara se numără caloriile, una dintre probele ediției de luni, 20 aprilie, le va testa concurenților cunoștințele în materie de sport și nutriție. Cum gătești un preparat cu puține calorii, dar care să îți asigure multă energie, ce combinații de alimente să faci pentru a mânca ușor, dar extrem de gustos și savuors, toate acestea vor fi ingredientele cheie ale unei probe la care chefii vor fi mai mult decât pretențioși.