Bogdan și Mădălina Tănase sunt o echipă de douăzeci de ani, iar diseară ajung în fața Marelui Zid hotărâți să îl cucerească. ,,The Wall- Marele Zid” este o emisiune pentru oameni buni, iar cei doi sunt un astfel de exemplu, căci în această seară nu vor lupta nu doar pentru visul lor, ci și pentru viitorul altor familii.
Cei doi soți au un băiețel ce i-a învățat că iubirea și altruismul din căminul lor trebuie să fie îndreptate și spre cei care nu beneficiază de asta. În 2014 au demarat împreună un proiect de ajutorare a familiilor și bătrânilor defavorizați numit Casa Share. Din acel moment au construit în jur de paisprezece case și au salvat peste o sută de vieți care nu găseau nicio singuranță în ziua de mâine. Seria de acte caritabile și implicarea lor socială au transformat viețile oamenilor, iar acum au ocazia să fie răsplătiți de destin. Cu banii câștigați Bogdan și Mădălina ar dori să călătorească în Thailanda, însă prioritar rămâne tot spiritul civic, ce îi determină ca în această seară să lupte și pentru o familie cu șase copii care a rămas fără locuință în urma unei furtuni.
Inițiativa lor de binefacere a avut un rezultat incredibil, iar proiectul început ,,i-a completat” și le-a unit relația și mai mult. Nu își imaginează o zi unul fără celălalt, dar se vor separa în competiția momentului când unul va fi supus tensiunii din camera de izolare și unul se va lupta cu traiectoria bilelor din platou. În seara aceasta sunt mai hotărâți ca niciodată să lupte, pentru că își doresc să întindă o mână de ajutor celor cărora destinul nu le-a surâs. Parcursul celor doi, dar și verdictul final al soților Tănase, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară de la ora 20:00, în altă ediție explozivă ,,The Wall- Marele Zid”.