x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

Antitalent, noul show de la Antena 1, lansează cea mai nouă echipă de umoriști

14 Oct 2019   •   17:50
Antitalent, noul show de la Antena 1,  lansează cea mai nouă echipă de umoriști

Cea mai nouă echipă de umoriști este gata să-i ducă pe telespectatori în punctul zero al comediei, începând cu 20 octombrie, de la 21:00, în cadrul premierei Antitalent, cel mai nou show de umor marca Antena 1, prezentat de Dan Bittman. Grupa actorilor de la Antitalent va pune în scenă cele mai savuroase momente, prin numere pline de haz, sketch-uri, gag-uri, parodii muzicale și momente de stand-up.

Paula Chirilă, Irene Boclincă, Vlad Drăgulin, George Tănase, Ioan Bădeliță, Iuliana Călinescu, Anca Dinicu, Doina Teodoru, Silviu Mircescu, Ana Odagiu și Angel Popescu sunt cei care, împreună, formează cea mai nouă echipă de umoriști din România. Acestora li se vor alătura, în fiecare ediție, și invitați speciali ce vor contribui la numerele speciale, dar și trupa de la Noaptea Târziu, iar toți vor fi responsabili cu hohotele de râs. Uddi va urca și el pe scenă, alături de trupa sa, iar cei din fața micilor ecrane vor avea parte și de o serie de momente muzicale.

„Antitalent” reprezintă o nouă bornă a carierei mele. Recunosc că ultimele săptămâni au stat sub zodia muncii, deoarece sunt un perfecționist și simt că lumea are acum anumite așteptări de la mine - așteptări pe care nu o să le dezamăgesc. Îmi place ca sunt lăsat liber să improvizez plecând de la scenariul inițial...câteodată merg atât de departe cu improvizația că mă mir și eu de ce pot să scot pe gură -  in felul ăsta asigur și alimentez și secțiunea de bloopers”, a declarat Vlad Drăgulin.

Acest proiect se anunță incendiar și are toate ingredientele unui show de succes. Echipa mare este construită doar din profesioniști, din actori foarte tineri, cu chef de joacă, actori foarte talentați, generația ”de aur”. Faptul că apar și personalități de o notorietate incontestabilă, de asemenea, va capta cu siguranță atenția publicului Antena 1 care este obișnuit cu proiecte de calitate, umor de înaltă performanță. Tocmai de aceea cred că acest format va fi la înălțimea așteptărilor, din toate punctele de vedere!”, a adăugat Iuliana Călinescu.

Antitalent, cel mai nou show de umor de la Antena 1, ce are premiera pe 20 octombrie, de la 21:00, este primul show ce conturează conceptul de antivedetă. Formatul original și curajos, unic în peisajul TV românesc, va parodia, în principal, toate stereotipiile acestui domeniu- de la vedete lansate, personaje celebre și clișee ce inundă micile ecrane. Antitalent este prima emisiune în care nu doar talentul contează, tocmai de aceea edițiile vor face deliciul telespectatorilor. Orice eveniment din show-bizz, cele mai savuroase știri mondene și cele mai recente momente din mediul politic, toate acestea pot deveni subiectul trupei de umor Antitalent. În plus, fiecare ediție va aduce în platou alături de Dan Bittman și câte un invitat celebru, ce se va alătura punctului zero al comediei.

×