x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Asia Express- Drumul Comorilor, lider detașat de piață Diseară, echipele se luptă în cursa pentru ultima șansă

Asia Express- Drumul Comorilor, lider detașat de piață Diseară, echipele se luptă în cursa pentru ultima șansă

18 Feb 2020   •   13:31
Asia Express- Drumul Comorilor, lider detașat de piață  Diseară, echipele se luptă în cursa pentru ultima șansă

Luni seară, cursa de pe Drumul Comorilor a pus în joc o miză importantă, cea de-a doua imunitate a primei etape din Filipine. Cea mai nebună cursă de la capătul pământului a împins spiritul echipelor într-o întrecere acerbă, însă un singur cuplu de vedete a reușit ca, la finalul zilei, să se bucure de cel mai mare avantaj: cazare, transport și mâncare, toate asigurate. Speak și Ștefania sunt cei care s-au clasat aseară pe primul loc, prin urmare, se pot bucura de garanția trecerii în următoarea etapă: ”Doamne, nu îmi vine să cred că am câștigat imunitatea fix de ziua mea! O să îmi aduc aminte vârsta de 33 de ani toată viața!, a spus Speak emoționat.

Tot aseară, proba pentru amuletă a provocat trei echipe într-un joc al dexterității. Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Florin și Dan Ristei și Speak cu Ștefania s-au întrecut pentru 1000 de Euro și un avantaj în cursă. Concurenții au fost nevoiți să adune cât mai multe nuci de cocos din apă, iar verdictul final le-a surâs lui Sorin Bontea și Răzvan Fodor, ce au câștigat prima lor amuletă din competiție: ”De câteva zile muncim pentru asta!”.

Cea de-a treia ediție premieră Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor aproape 2.200.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 21:45. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:53, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tututor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 9,2 puncte de rating și 28.6% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.9 puncte de rating și 21,4 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus detaşat topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 8 puncte şi 19.9% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci doar 5.9 puncte de rating şi 14,7 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a treia ediție premierã Asia Express- Drumul Comorilor, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 8.3 puncte de rating și 19.9 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 5.9 puncte de rating și 14.2% cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public. Clasamentul s-a păstrat și la nivelul întregii zile, acolo unde Antena 1 a fost prima alegere a telespectatorilor pe toate categoriile de public.

În urma ediției de luni, Speak și Ștefania s-au clasat pe primul loc și au obținut cea de-a doua imunitate a etapei. La fel ca  Alex Abagiu și Radu vor beneficia de imunitate, cazare, transport, mâncare și certitudinea că pentru ei Asia Express continuă, căci nu pot fi nominalizați în cursa pentru ultima șansă. Celălalte șapte echipe sunt în pericol, iar diseară, de la 20:00, pe Antena 1, telespectatorii vor afla care sunt vedetele ce riscă eliminarea.

Conform regulamentului, ultimele două echipe care au ajuns luni seară la punctul de control se vor califica automat în cursa pentru ultima șansă, iar o a treia, nominalizată de toți cei aflați în joc, se va alătura în această cursă ultimatum: ”Azi este primul punct critic din Drumul Comorilor. Este ziua în care una din echipe poate să plece spre România. Și nu ne dorim să fim noi!”, spune Florin Ristei. Încep să apară strategiile și rivalitățile, iar a patra zi din Filipine se va revărsa cu multă emoție și tensiune: ”Pur și simplu îți vine să plângi. Aici sunt niște emoții total diferite față de tot ce ai trăit până acum!”, este de părere Adda.

Trei cupluri de vedete se vor aventura în această seară într-o cursă a tensiunii și a adrenalinei maxime, iar clasamentul final al ultimului punct de control va stabili care dintre cele trei echipe ar putea părăsi competiția. Culoarea ancorei din cutia securizată va decide soarta unui cuplu de vedete astfel: roșu implică eliminarea imediată, în vreme ce verdele îi ajută pe ultimii clasați să rămână în joc, însă cu un handicap pentru următoarea etapă.

Care sunt cele trei echipe care vor participa diseară în cursa pentru ultima șansă, prin ce provocări vor trece aceștia și ce culoare va avea ancora la finalul serii, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la 20:00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show Asia Express- Drumul Comorilor.

 

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 17 februarie 2020

 

 

×