x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Începând din 29 iulie, Happy Channel va difuza serialul Flăcările destinulu

Începând din 29 iulie, Happy Channel va difuza serialul Flăcările destinulu

19 Iul 2021   •   14:09
Începând din 29 iulie,  Happy Channel va difuza serialul Flăcările destinulu

În plină perioadă a vacanţelor, Happy Channel îşi răsfaţă telespectatoarele cu o producţie în premieră în România. Începând din 29 iulie, în !ecare joi şi vineri, de la 20:00,

postul tv va difuza blockbuster-ul turcesc Flăcările destinului. Regizat de Ahmet Katıksız, serialul de tip dramă se bucură deja de succes în mai multe ţări din Europa, !ind considerat

una dintre cele mai bune producţii turceşti de gen din ultimii ani.Flăcările destinului (Alev, alev) prezintă povestea a trei femei, Cemre(Demet Evgar), Rüya(Dilan Deniz – pe care telespectatatorii au putut-o urmări şi în Çukur – Legea Familiei, serial difuzat de Happy Channel) si Çiçek (Hazar Erguclu - ce a putut ! urmărită şi în Elita societăţii, tot la Happy Channel), ale căror vieţi iau o întorsătură total neaşteptată în urma unui incediu izbucnit în timpul unei strângeri de fonduri.

Astfel, telespectatorii le vor putea urmări pe Cemre, împreună cu !ica ei minoră, ce încearcă în permanenţă să scape de coșmarul violent al unei căsnicii care a început din

dragoste, pe Rüya, care nu s-a confruntat niciodată cu partea amară a adevărului în viața ei frumoasă și privilegiată şi pe Çiçek, care este pe punctul de a-și pierde identitatea și

frumusețea, în jurul căreia gravitează întreaga ei poveste. Cu o existenţă total diferită şi poveşti de viaţă pe măsură, cele trei femei se intersectează în timpul unui incendiu şi de îndată

ce 6ăcările se opresc vor a6a pe propria piele că nimic nu va mai ! la fel ca înainte. Întreaga poveste va putea ! urmărită începând din 29 iulie, în !ecare joi şi vineri, de la 20:00, la Happy

Channel.

 

 

×