x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Pe 1 februarie, echipa Neatza aniversează „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1

Pe 1 februarie, echipa Neatza aniversează „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1

30 Ian 2021   •   08:26
Pe 1 februarie, echipa Neatza aniversează „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1

Luni, 1 februarie, la aniversarea a „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1, echipa Super Neatza le-a pregătit telespectatorilor o ediţie cu totul şi cu totul specială. Prieteni dragi şi cei mai iubiţi artişti din România vor fi alături de campionii dimineţilor perfecte pentru a sărbători momente de colecţie, marca Neatza cu Răzvan şi Dani. Întreaga echipă a matinalului va fi prezentă luni pe platoul Super Neatza, iar reporterii emisiunii vor putea fi urmăriţi altfel decât şi-au obişnuit telespectatorii. Împreună, vor face şi o retrospectivă a celor mai frumoase momente ale emisiunii, de-a lungul timpului.

            Florin Ristei le-a pregătit un moment special colegilor săi şi chiar la ceas aniversar va lansa o nouă piesă, în premieră, la Neatza. „Mă bucur să fac parte din echipa Neatza. Am participat ca invitat încă de la prima Neatza, unde am cântat live cu Amicii, au urmat apoi cântările live cu FreeStay, iar acum nu pot decât să fiu mândru că fac parte dintr-o echipă pe care o apreciez de o grămadă de vreme şi că reuşesc să mă trezesc atât de dimineaţă. Luni lansăm piesă nouă, alături de FreeStay, Voodoo. Piesă fresh, unii ar zice că e inspirată din povestea mea de dragoste din ultima perioadă. Că e doar o coincidentă, că unele versuri se potrivesc, asta nu stiu...ce ştiu e că luni avem mare petrecere în platoul Neatza!”!”, a declarat Florin Ristei.

Loredana, Ana şi Raluka şi Nico vor pregăti momente inedite, live, alături de Florin Ristei. Ba mai mult, jurata X Factor îi va „retrograda” pe băieţi, chiar de ziua lor şi îi va supune unui joc marca Neatza, care de-a lungul timpului le-a dat mari bătăi de cap artiştilor prezenţi în platou. Astfel, Răzvan şi Dani vor ocupa locul invitaţilor şi vor fi luaţi la întrebări de către Loredana în cadrul jocului „Am / N-am!”.

            Chiar dacă anul acesta normele de siguranţă nu le-au permis o petrecere într-un loc inedit şi cu foarte mulţi invitaţi, aşa cum au făcut în alţi ani, matinalii se vor asigura că şi de această dată aniversarea va fi una memorabilă. „Sigur că ne-am fi dorit să facem o ediţie afară, pentru că întotdeauna de ziua noastră făceam ceva wow undeva sau un party cu foarte mulţi invitaţi în platou, dar ne-am conformat!”, a mărturisit Dani, iar Răzvan a completat „Cumva, am reuşit să creştem odată cu publicul nostru şi asta nu face decât să ne bucure şi poate să ne maturizăm, să mai adaptăm din intervenţii şi din glume. Am constatat că show-ul ăsta, fiind super conectat la vieţile noastre, este şi conectat la vieţile celor care ne urmăresc în număr din ce în ce mai mare. Practic, suntem o voce pentru ceea ce oamenii trăiesc în fiecare zi, dar, neputând să se exprime, o fac prin noi, iar asta cumva ne bucură, dar ne şi obligă!”.

Ca de obicei, meniul festiv va fi asigurat de către Vlăduţ şi Nicolai Tand, ale căror preparate vor cuceri papilele gustative ale celor prezenți, într-o sărbătoare cu totul și cu totul aparte – aniversarea de „12 ani bis” a matinalilor, luni, 1 februarie, de la 08:00, la Antena 1.

×