Spectacol, strălucire și multă voie bună, asta îi așteaptă pe telespectatori pe 7 februarie, în ediția aniversară Neatza cu Răzvan și Dani. Matinalii vor marca cei 12 ani de emisii live la Antena 1 într-un mod cu totul și cu totul special, iar platoul se va transforma într-o adevărată gală a Oscarurilor. Așa se face că de la 08:00 la 12:00, Răzvan, Dani și gașca veselă vor da startul distracției alături de invitați de seamă, care vor surprinde telespectatorii, însă și pe fiecare membru din familia Neatza cu câte un moment plin de umor.
Au transmis din cele mai neașteptate locuri și cele mai spectaculoase decoruri, iar anul acesta matinalii se vor asigura că aniversarea de 12 ani va fi una memorabilă. Gala Oscarurilor începe la Neatza încă de la prima oră a dimineții, iar transmisia aniversară ascunde și un element surpriză: “Ineditul ediției este că toată familia Neatza va fi luată la roast de către invitați speciali!”, a mărturisit Elena Păun, producătorul celui mai iubit matinal de la Antena 1.
Și de această dată telespectatorii vor fi întâmpinaţi cu un show de zile mari, invitaţi de marcă şi multe poante. Ștefan Bănică Jr., Pepe, Lidia Buble, Connect-R și Noaptea Târziu sunt doar o parte dintre invitaţii care li se vor alătura matinalilor în această ediţie aniversară. Și pentru că nicio gală a Oscarurilor nu este completă fără o decernare a premiilor, toți cei care vor trece pragul Neatza cu Răzvan și Dani în ziua de 7 februarie vor primi și câte un trofeu special. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla curând. Ca de obicei, meniul festiv va fi asigurat de către Vlăduț, iar preparatele sale vor cuceri papilele gustative ale celor prezenți, într-o sărbătoare cu totul și cu totul aparte – aniversarea de 12 ani a matinalilor, o gală de Oscaruri ce promite o ediție plină de strălucire.