Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MONDEN
De 31 de ani incoace, Alexandru Tocilescu se "joaca" cu tot felul de personaje. Cum niciodata nu i-a placut sa primeasca ordine, a ales meseria de regizor. Se pare ca a tras lozul castigator, caci rolul de dirijor al actorilor i se potriveste manusa. Dovada stau cele 40 de piese regizate de el.
DANA ANDRONIE
Regizorului Alexandru Tocilescu i s-a dat unda verde pe TVR 1 sa critice filmele de import. Astfel, in fiecare vineri seara, de la 23:30, el analizeaza la milimetru "Filme soc si filme sic". Tocilescu ne-a dezvaluit ca ar fi mandru daca marele Francis Ford Coppola l-ar baga in seama, adresandu-i chiar si o injuratura.
Alexandru Tocilescu: Odata, pentru familiile burgheze, mersul la teatru era un ritual. Inca de la 6 ani, parintii ma duceau la teatru. Eu m-am nascut in 1946. Bineinteles ca atunci nu exista televizorul si, neexistand, nimeni nu-i simtea lipsa. Dar mergeam la spectacole, la opera, la opereta. Parintii ma scoteau peste tot. Iar de teatru m-am apropiat la sfarsitul liceului. Sora unui prieten de-al meu foarte bun era in amor cu un baiat care era in anul IV la Actorie. Mergeam la toate repetitiile de la Cassandra. Imi placea tare mult.
Citește pe Antena3.ro
Cum sa nu! Opt ani mi-au trebuit ca sa termin Institutul. Plecam de acasa, luam tramvaiul 5 si mergeam la Ciresica. Iar seara ma duceam, bineinteles, acasa. Nu faceam rau nimanui... Cinci ani am pierdut vremea. Eram suparat pe toata lumea, dar nu eram morocanos. Aveam multa dreptate: erau multi tampiti in jurul meu! Noile "cuceriri" ale culturii nu patrundeau deloc. Scoala era anchilozata si nu mergea cu timpul.
Ce sa mai spuna! In fiecare an, urma perspectiva promovarii. Niciodata nu m-au trimis sa muncesc ca sa-mi castig banii. Nici nu eram pretentios. O pereche de blugi ma tineau doi ani. Si mai aveam trei camasi.
Da. Am regizat prima piesa in anul IV. "Sanziana si Pepelea", la Cassandra. A fost o mica revolutie in oras. Mi-am dorit foarte mult sa fac un musical. Asa ca am adus o trupa care a cantat live. Instrumentistii au stat in sala, in primul rand. Actorii, pe scena, au cantat si ei live. Nu stiu daca aveau mai mult de un microfon. Dar racneau din toti bojocii, ca sa se auda. A fost primul musical live din Romania. E total smintit ceea ce-am facut. Iar Zana cea buna din "Sanziana si Pepelea" a fost Corina Chiriac. De altfel, acesta a fost singurul ei rol. Pacat. S-a profilat pe muzica si a renuntat la teatru. Dupa 30 si ceva de ani, "Sanziana si Pepelea" inca mai poate soca. Am terminat Institutul abia in 1973 si am fost repartizat la Braila, unde am facut un alt musical.
Pe Nicu Alifantis. Era in clasa a XI-a. El a compus muzica si a cantat in spectacol, cu o mica trupa si cu actorii, bineinteles, cand era nevoie. Dan Chisu facea figuratie, era in cor. Asa a debutat. Tot atunci am descoperit-o si pe Catrinel Dumitrescu, care era in clasa a X-a. Ea a avut rolul principal. Am avut o mana foarte buna... Dan Chisu si-a luat zborul din tara si s-a imbogatit!
Cu Gheorghe Dinica am inceput, in 1986, la "Bulandra", sa lucrez un spectacol dupa Titus Popovici. Dar m-am imbolnavit si am fost nevoit sa intrerup si sa plec din tara. N-a fost singurul esec. Odinioara, l-am vrut pe Dinica in rolul regelui din "Hamlet". De bucurie ca a acceptat, ne-am dus la restaurantul Moldova, impreuna cu Besoiu si Ileana Predescu, si ne-am imbatat. N-a mai iesit nimic. S-a abandonat proiectul din fasa. De ceva timp il pandesc pe Dinica. Am multe proiecte cu el si sper ca o sa apuc sa le realizam. Nici pe Marin Moraru nu l-am "prins". Inca.
Cinci ani. Am fost in Germania ca sa-mi fac un transplant de rinichi. Am stat si n-am facut nimic. M-am uitat doar la televizor. Mi-am asteptat, ani de zile, randul la transplant. L-am facut si nu mi-a folosit mai deloc. Intre timp, lucrurile s-au aranjat in Romania si pot sa-mi fac dializa.
Uneori. Am si doua spectacole pe care le-am facut in 13 zile de la prima lectura. Nu sunt notabile, dar am scos un lucru bun. N-am esuat niciodata. N-am un spectacol de care sa-mi fie jena. Dar nu-mi trebuie, neaparat, patru ani ca sa scot ceva.
Nu patru. Trei. La Hamlet. Dar un an a durat traducerea.
Dinu Sararu. Este singurul care si-a permis sa aduca cenzura politica pe scena unui teatru dupa 1989. Foarte multa lume a crezut ca de cenzura si de politruci in cultura s-a scapat o data pentru totdeauna. Ei, nu-i asa. Exista locuri in cultura unde nu s-a scapat nici de politruci, nici de activisti de partid, nici de securisti. Acum cateva zile am vazut la televizor cum Iliescu era in vizita la o scoala. In spatele lui statea mandru Dinu Sararu. Ce cauta la scoala? Hm, de fapt, stim: ar fi trebuit sa invete la scoala, nu doar s-o viziteze. Dar e intelectual cu Stefan Gheorghiu! I s-a echivalat diploma de nimic cu cea de la Stefan Gheorghiu si e considerat om cu studii superioare. Alaturi de sefii de combina si de tractoristi. Iar acum e directorul Teatrului National si propune un repertoriu jalnic, cu spectacole jalnice. Dupa care tot el face o propaganda demagogica infioratoare ca sa ne arate cat de bune sunt aceste spectacole.
CRITIC
Alexandru Tocilescu nu vrea sa ia la puricat si filmele romanesti. Are un motiv foarte intemeiat: "Nici un regizor roman n-a facut un film de o calitate pe care pot sa spun ca o invidiez. Si de ce as comenta filmele la care nu se uita nimeni? Chiar si cele mai "bune" au avut un public de 30.000 de oameni. Nu intereseaza pe nimeni problematica filmului romanesc". Macar inainte de 1989, regizorii aveau o scuza: cenzura. "Filmele nu apartineau autorilor. Apartineau cenzurii. Nu ii acuz pe regizori. Trebuia sa-si castige painea. Nu aveau nici o portita de iesire. Noi, cu teatrul, aveam destule locuri pe unde sa iesim... Se stia ca Ceausescu n-o sa vina niciodata sa vada o piesa de teatru, pentru ca ii era frica sa nu aiba soarta lui Abraham Lincoln. Adica sa-l impuste cineva la teatru. Dar filmele le vedea cu Elena si le comentau, ca doi prosti."
