“Audiat” în curte de bunic

Domnul Trandafir există! Este aşa cum l-a descris Sadoveanu: blând, răbdător, ataşat de copii. Cu o singură deosebire: predă pian şi canto nu în vreo clasă, ci la el acasă.

Domnul Trandafir există! Este aşa cum l-a descris Sadoveanu: blând, răbdător, ataşat de copii. Cu o singură deosebire: predă pian şi canto nu în vreo clasă, ci la el acasă.

Cât la sută din tine este muzică?

Răzvan Trandafir: 100%. Toate visurile mele au un fundal muzical. Rezultatul? Mă trezesc zilnic cu o nouă melodie în cap. Acum ceva timp m-am deşteptat în acordurile unei piese în primă audiţie de-a Nicolei. M-a inspirat atât de tare, încât am creat pe loc un cântec premiat, “Să crezi în iubirea ta”.

Unde şi cum crezi că s-a produs prima înşiruire de note muzicale din istoria omenirii?

Primele acorduri au fost sigur cântate într-un cadru natural, din dorinţa de a crea o legătură între sufletul omului şi realitatea exterioară.

Testări la firul ierbii

Cine ţi-a deschis gustul pentru cântat?

Bunicul. A fost viorist. Ţin min­te că ne chema în curte pe mine şi pe sora mea (Carmen Trandafir – n.r.) şi ne testa urechea muzicală. Noi îi cântam diferite melodii şi el ne acompania. Mi se părea aşa de grea vioara, încât am jurat că nu mă voi apropia de ea. Astăzi vioara şi saxofonul stau cel mai aproape de sufletul meu.

Care este cel mai tânăr elev al tău?

O cheamă Diana Rădoi, are 4 ani şi 10 luni şi este foarte talentată.

La ce vârstă ar fi cel mai bine să se înceapă studiul muzicii?

În jur de 5-6 ani, deşi nu este nimic bătut în cuie. Important este să se demareze atunci când copilul poate să transmită anumite stări sufleteşti.

Ţi-a căzut în mâini vreun copil foarte dotat?

Cei mai talentaţi cursanţi ai mei sunt Letiţia, de cinci ani, care are şi-un videoclip după colindul “Un şirag de stele argintii”, şi Mădălina, de 10 ani.

Ei i se pregăteşte ceva?

Da! Mădălina urmează să fil­me­ze videoclipul piesei “Un suflet cald”. Muzica şi textul îmi aparţin. 

Unul pentru toţi

Ţi se pare greu să predai unor copii?

Greu nu este, ci mai mult solici­tant. Atenţia unui profesor trebuie în­dreptată în toate părţile. Dacă îţi povesteşte unul ce a făcut asea­ră, trebuie să-i asculţi pe toţi. Dacă unul e mai vorbăreţ, ceilalţi se iau după el. Încerc să dau dovadă de echi­libru. Să nu fiu nici prea îngă­du­itor, nici prea dur.

Ce ai învăţat de la pici?

Am “împrumutat” puţin din pu­ri­tatea lor. Am devenit mai natural şi mai direct.

În muzică se aplică formu­la “99% transpiraţie şi 1% inspi­raţie”?

Aş mai scădea puţin din transpiraţie şi aş mai creşte inspiraţia, pentru că până la urmă e vorba de artă şi trebuie să faci alegerile po­tri­vite de la cap la coadă.

Te bate gândul să-ţi  des­chizi propria şcoală de mu­zi­că?

Da, cât se poate de repede. Deocamdată mă zbat să închiriez o sală. Am găsit o clădire în Sectorul 3, mai trebuie să aştept câteva apro­bări.

anca.stanescu@jurnalul.ro