x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Billy Crystal, omul cu audienta

Billy Crystal, omul cu audienta

05 Mar 2004   •   00:00

Si anul acesta, Premiile Oscar au avut o foarte buna audienta. Peste 40 de milioane de americani s-au uitat la transmisiunea directa.

Intrarea in competitie a popularului film "Stapanul inelelor: Intoarcerea regelui" a facut ca, fata de anul trecut, mai multi americani sa se uite la transmisiunea directa a Premiilor Oscar. Nu tot atat de multi ca in 1998, cand marele favorit al serii a fost "Titanic". Recordul din 1998, cand 55,2 milioane de spectatori s-au uitat la Oscar, va fi cu greu egalat, cred specialistii media.

PARIU. Televiziunea ABC a castigat inca o data pariul, reusind sa adune in urma transmisiei nu mai putin de 43,5 milioane de telespectatori - cu 32% mai mult decat anul trecut, atunci cand toate privirile erau atintite asupra razboiului din Golf. Anomalia s-a consumat de fapt anul trecut, pentru ca in 2002 si 2001 ratingurile au fost ceva mai coborate fata de cele din acest an, dar nu cu mult mai mult.

PROMOVARE. Succesul din acest an nu a fost unul intamplator, pentru ca ABC a pompat mai mult decat oricand in promovare. Alti factori care au contribuit la cresterea audientei sunt concentrarea spectacolului (numai 3 ore si 25 de minute, fata de 4 ore si 23 de minute, "recordul " anului 2003), dar si revenirea pe postul de prezentator a lui Billy Crystal. Este pentru a opta oara cand actorul american se achita cu brio de sarcina incredintata.

Oscarurile la romani

O vreme "specialitate" a televiziunii din Calea Dorobantilor, Oscarurile au trecut de cativa ani la Pro TV. Ora "imposibila " de difuzare si targetul, considerat a fi unul de "cunoscatori", au facut ca de fiecare data transmisia Premiilor Academiei sa fie mai mult un motiv de virtute decat un castig financiar. Acest lucru s-a intamplat si in acest an cand 18,9% dintre cei care s-au uitat la televizor incepand cu ora 3:30 dimineata si pana la ora 7:10 au preferat sa se uite la Oscar. Ce-i drept, ratingul transmisiunii directe - 0,7% - a fost unul normal pentru acea perioada a noptii. In aceeasi seara, Pro TV a transmis si selectii din marea gala. Cota "normala": 2,7% rating si 12% share.
( SEBASTIAN S. EDUARD )

×
Subiecte în articol: antimonden