x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Bobocii au amendat playback-ul vedetelor

Bobocii au amendat playback-ul vedetelor

10 Feb 2005   •   00:00

Cu munca si vointa, poti ajunge vedeta. Acesta ar fi trebuit sa fie mesajul absolventilor Scolii vedetelor, transmis bobocilor din noua scoala a lui Titus Munteanu. Daca n-ar fi facut playback la reuniunea de 10 ani, ar fi fost mult mai credibili.

DANA CIOBANU

LECTIE. Scolareii se pregatesc intens sa devina staruri, incepand cu sedintele foto
CU FOLOS. Scoala vedetelor i-a ajutat sa devina vedete
Vechea generatie, fata in fata cu bobocii. Cam asa a fost construita intalnirea de 10 ani a absolventilor Scolii vedetelor, desfasurata miercuri seara la Clubul Escape din Bucuresti. Evenimentul s-a dorit si o prezentare a noului format al cunoscutei emisiuni realizate de Titus Munteanu, unul dintre putinele proiecte de televiziune romanesti premiate in strainatate.

DEMONSTRATIE. Cei 23 de boboci, impartiti in doua grupe, au facut o mica demonstratie a ceea ce au invatat pe parcursul ultimelor doua luni, ca un preambul al editiei de debut a noii Scoli a vedetelor, care va fi difuzata la 11 februarie, de la ora 21:00, la TVR 1. Ziua nu a fost aleasa intamplator: la 11 februarie se implinesc fix 10 ani de la prima editie a Scolii, prezentata pe atunci de Dana Mladin.

CARNETE DE NOTE. Prezentatoarea emisiunii, si totodata "diriga", Gianina Corondan, le-a impartit elevilor carnetele de note si i-a indemnat sa nu cumva sa primeasca nota 10 la Purtare, ca nu le va fi bine. De altfel, aceasta este ideea generala a emisiunii-concurs, pe care "directorul" Titus Munteanu o doreste exploziva si neconventionala. "Profesorii" celor 23 de elevi sunt compozitorul Marius Teicu (muzica), Lusia Smetanina (coregrafie) si Ultra TT (fost elev al Scolii vedetelor). Gianina Corondan a fost aleasa drept moderatoare a emisiunii nu doar pentru ca este una dintre cele mai nonconformiste figuri din televiziune, ci si pentru ca are "antecedente" in plan muzical, pana nu de mult ea fiind solista trupei Quartz.

AMINTIRILE... MA CHINUIESC! Daca noii invatacei nu aveau stare si se fataiau de colo-colo, chiar daca nu le venise timpul sa intre in scena, fostii elevi au stat grupati la doua mese si au comentat, amuzandu-se copios, imaginile proiectate pe un ecran imens din show-ul pe care-l faceau cu ani in urma. "Ia uite ce plete aveam!", a exclamat Calin Geambasu, cand a vazut inregistrarea. "Nu-i asa ca-mi statea mai bine satena? Ce prostie am facut ca m-am facut blonda si m-am tuns!", si-a dat cu parerea Dana Mladin despre look-ul ei, fost si actual. Vechii colegi au stat la barfe si au "recuperat" timpul in care nu s-au vazut, povestindu-si unul altuia ce au mai facut. Toti au primit diplome care le atesta statutul de "vedeta", dupa cum stau marturie carierele lor si aparitiile in cronicile mondene ale presei scrise, si tablouri cu fotografii din vremea in care erau elevi.

CATALOG. Au absentat, mai mult sau mai putin motivat, Malina Olinescu, Calin Goia, Nadine (aflata in America), Mihaela Cernea (care trebuie sa nasca) si toti colegii ei din trupa Class, Diana Munteanu, Kitty Cepraga. In schimb, au raspuns "Prezent!" Adrian Despot, Laurentiu Niculescu, Calin Geambasu, Marius Radmanastean, Ultra TT, Alice Bursuc, Lili Sandu, Raluca Anastasiu, Dana Mladin, Nicoleta Dragan. O parte din acestia au vrut sa le arate "scolareilor" unde au ajuns daca au fost "silitori" la scoala lui Titus Munteanu si au cantat. Calin Geambasu, Laurentiu Niculescu si Ultra TT au facut ce fac mai mereu, adica au cantat live. Lili Sandu si Nicoleta Dragan (impreuna cu Hi-Q) au facut tot un lucru pe care-l fac mai mereu, adica playback. Am indrazni chiar sa spunem ca e un pic cam rusinos, dupa ce se presupune ca "Scoala vedetelor" ar fi trebuit sa ii obisnuiasca sa cante de-adevaratelea.

MENTIUNE. Playback-ul a fost "taxat" de unul dintre bobocii care promit sa fie premianti, Ovidiu Anton, fost concurent la Festivalul de la Mamaia si Eurovision. "Le multumesc celor de la Hi-Q, care mi-au cantat in deschidere, dar eu o sa cant pe bune!" Dupa care a dat o proba de voce, interpretand in maniera personala doua piese la moda. Coregrafa Lusia Smetanina nu i-a scapat din ochi pe tinerii elevi, pentru ca era o buna ocazie de a le "masura" spontaneitatea in miscare. Tot cu ochii pe cei mici a fost "spionul" Catalin Muraru, boss-ul Casei de discuri Roton, care a iesit personal la "vanatoare" de posibile viitoare vedete, pe care sa le pastoreasca in incurcata jungla a show-bizz-ului autohton.

MONDENITATE. De la eveniment nu au lipsit vedetele Televiziunii Romane. Irina Pacurariu, Iuliana Marciuc, Catalin Maruta, Cristina Soloc, fetele "meteo" Albertina si Malvina, Giulia si Sabrina ("Coolmea distractiei"). (Inca) Presedintele-director general al TVR, Valentin Nicolau, si-a facut si el aparitia la reuniunea Scolii vedetelor, intretinandu-se aproape toata seara cu realizatorul emisiunii, Titus Munteanu.

JURIU "COMERCIAL"
In noul sezon, Scoala vedetelor va avea 14 editii saptamanale. In catalogul noii clase figureaza 23 de tineri, cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani. Notele vor fi acordate de un juriu alcatuit din cinci persoane, care va fi schimbat de la o editie la alta. In componenta acestuia vor intra un absolvent celebru al Scolii, un reprezentant al radiourilor, unul al caselor de productie, un reprezentant al TVR si un ziarist specialist in muzica. Ultimele doua editii vor fi show-uri propriu-zise si vor include examenele de absolvire. Realizatorul Titus Munteanu promite ca absolventii vor incheia contracte cu case de discuri. Elevilor le vor fi compuse piese dupa personalitatea fiecaruia, dupa primele patru saptamani de concurs.

Ce au ajuns absolventii

Dana Mladin
Adrian Despot
Lili Sandu
Calin Geambasu
Ce s-a ales de fostii elevi ai Scolii vedetelor? Alice Bursuc avea 16 ani cand s-a inscris la Scoala vedetelor. Nu s-a multumit cu atat, continuand sa studieze teatrul (trei ani) si canto (patru ani). Daca initial a cantat solo, Alice s-a reorientat spre postul de solista in trupa Open. Malina Olinescu a reprezentat Romania la Eurovision 1998, clasandu-se pe locul 22. Iubita lui Bogdan Stelea, Lili Sandu, a facut parte din trupa Trinity, iar de putina vreme incearca sa-si construiasca o cariera solo, cu o promovare intensa si, deocamdata, un look à la Jennifer Lopez. Prima diriginta a Scolii, Dana Mladin, a facut cariera in televiziune, ca prezentator, director si producator de programe. Kitty Cepraga a abandonat muzica si a cochetat cu televiziunea si actoria. In prezent, cauta celebritatea in Italia. Si Diana Munteanu a fost atrasa de micul ecran mai mult decat de scena. A fost VJ-ita la MCM si MTV Romania. Raluca Anastasiu a activat in trupa K-risma, iar acum este solista formatiei Cabaret. Nicoleta Dragan a lucrat o vreme in televiziune, iar de un an face valuri cu trupa Hi-Q. Nadine a abandonat televiziunea si muzica din Romania pentru scoala de actorie din America.

Nici baietii nu stau rau. Calin Geambasu a absolvit Academia de Muzica, iar in 2000 a obtinut Premiul I la Sectiunea Creatie a Festivalului de la Mamaia. O vreme, a avut parte de succes ca membru al trupei No Comment, alaturi de Xenti Runceanu. Acum prefera sa lucreze in propriul studio de inregistrari. Adi Despot a terminat si el Conservatorul, devenind profesor de muzica. Este solistul trupei Vita-de-Vie. Calin Goia nu mai are plete, ca acum 10 ani, dar este solistul uneia dintre cele mai iubite formatii romanesti, Voltaj. Marius Radmanastean nu a continuat cu muzica, dar a lucrat ca prezentator de emisiuni la diverse posturi de televiziune. Trupa Class este un exemplu de longevitate printre formatiile autohtone. Cele doua Mihaela, Vlad si Florina si-au facut debutul muzical la un bal al bobocilor in 1994 si au colaborat un an cu Scoala vedetelor, unde au avut aparitii lunare. Componenta trupei s-a schimbat o singura data, Anca Badiu fiind cea care a inlocuit-o pe Mihaela Florea, care a plecat in Germania.
×