x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Bucurie în Casa Regală britanică. Ducesa de York este însărcinată

Bucurie în Casa Regală britanică. Ducesa de York este însărcinată

de Redacția Jurnalul    |    24 Ian 2023   •   21:50
Bucurie în Casa Regală britanică. Ducesa de York este însărcinată
Sursa foto: Hepta

Prințesa Eugenie de York și soțul ei, Jack Brooksbank, așteaptă al doilea copil.

"Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank sunt încântați să anunțe că așteaptă al doilea copil în această vară. Familia este fericită, iar August așteaptă cu nerăbdare să fie fratele mai mare", a anunțat palatul Buckingham. 

Cuplul a avut primul lor copil, August, în februarie 2021, relatează Sky News.

Acesta va fi al treilea nepot al prințului Andrew și al ducesei de York, după ce fiica prințesei Beatrice s-a născut în septembrie 2021.

Eugenie și Booksbank s-au căsătorit în octombrie 2018 la Castelul Windsor, în prezența a 850 de invitați.

Eugenie, în vârstă de 31 de ani, și-a anunțat sarcina pe rețelele de socializare.

Ea este mezina Prințului Andrew de York, fratele mai mic al regelui Charles, și a ducesei de York, Sarah. Este a 10-a în linia de succesiune la tronul Marii Britanii. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: printesa eugenie casa regală