Acest efect al premiilor a fost descoperit de Donald Redelmeier, epidemiolog la Universitatea din Toronto, după ce a verificat datele demografice ale celor 934 de actori care au fost nominalizați la Oscarul pentru interpretare din 1929 până în 2020, dintre care 340 au primit apoi premiul.
După cum se arată în PLoS One, în rândul laureaților care au murit, vârsta medie a decesului a fost de 77,1 ani, în timp ce persoanele decedate din rândul celor nominalizați, dar care nu au fost premiați, au părăsit lumea la o vârstă medie de 73,7 ani, practic aceeași vârstă medie ca a colegilor lor care nu au fost niciodată nominalizați.
„Statueta de aur nu are puteri magice”, explică Redelmeier. "Prelungirea vieții se datorează probabil reducerii stresului asociat cu faptul că ai ajuns în vârful carierei și, prin urmare, nu mai trebuie să concurezi în acea lume hipercompetitivă. Este practic același efect observat în rândul câștigătorilor premiului Nobel, care trăiesc mai mult decât colegii lor care nu sunt câștigători”.
În cazul premiilor Oscar, ar putea exista și un al doilea efect: faptul că sunt mereu în centrul atenției i-ar putea determina pe laureați să reducă excesele pentru a nu-și păta reputația.
(sursa: Mediafax)