x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce le face pe unele vedete sa fie unice

Ce le face pe unele vedete sa fie unice

19 Oct 2004   •   00:00

Fiecare artist poate fi identificat printr-un element specific. Cand spui Cotabita te gandesti imediat la transpiratie, fularul alb sta bine pe gatul lui Piersic, indiferent de anotimp, iar chelia si mustata lui Tudor Gheorghe sunt asociate cu scripca.

DANA ANDRONIE, DANA CIOBANU

PROBLEMA. Doar un psihoterapeut l-ar mai putea scapa pe Cotabita de sudoarea in exces
Atat pe scena, cat si in viata de zi cu zi, Gabriel Cotabita transpira de zici ca a aruncat cineva cu o galeata de apa pe el!

TEAMA. O trauma psihica din copilarie sta la baza reactiei corpului de a elimina apa in cantitati… industriale. "Transpir numai pe fond nervos. La 7 ani am facut hepatita. La sfatul prost al unui medic din Craiova am urmat doar un tratament, fara sa stau imobilizat la pat. Ieseam, bine mersi, sa joc fotbal cu prietenii si, in acelasi timp, respectam tratamentul. Intr-un an, boala s-a agravat. Abia atunci parintii au aflat ca nu trebuia sa fac efort si au ajuns sa fie terorizati de ideea ca si-au distrus copilul! Din acel moment, timp de 15 ani, cand ieseam la joaca, imi spuneau de nenumarate ori: "Ai grija sa nu transpiri!". Parintii il verificau din cap pana-n picioare ca sa vada daca are urme de sudoare, ca nu cumva sa fi depus vreun efort. "Eram disperat de gandul ca voi fi transpirat cand voi ajunge acasa, incat transpiram pe mine de frica!" A ramas cu aceasta trauma si este constient ca doar un psihoterapeut il poate vindeca. Partial s-a impacat cu ideea si e multumit ca macar elimina toxinele din corp. Sudoarea in exces i-a afectat cariera, dar Cotabita a devenit renumit si cu ajutorul broboanelor.

"Inainte de 1989 eram interzis pe TVR pentru ca transpiram prea mult si nu ma putea suporta Elena Ceausescu. Saracii realizatori se chinuiau sa ma stearga la fiecare cadru. Cu timpul, te obisnuiesti sa nu te suporte oamenii! Eu ma ascult o singura data, dupa ce am terminat o piesa. Nu suport sa ma vad si sa ma aud!", a marturisit Gabriel Cotabita.
GHINION. Tudor Gheorghe s-a ales cu chelia in armata

ATU. Tudor Gheorghe a ramas inca din tinerete fara par. Cand era in armata, trubadurul a avut ghinionul sa puna pe cap o boneta care apartinuse unui soldat purtator al unei boli de piele contagioasa. Olteanul s-a tratat, dar a ajuns chel. In timp, a transformat acest dezavantaj intr-un atu, scotandu-si calvitia in evidenta dupa ce si-a lasat mustata, in anii ’70. De atunci, tandemul chelie-mustata stufoasa nu a mai putut fi separat de muzica interpretata la scripca.
IDENTITATE. Fara fularul alb, Piersic nu ar mai fi Piersic

Piersicul are intotdeauna fular alb. Ca e vara, ca e iarna, actorul nu se desparte de accesoriul vestimentar care ii aduce aminte de mama sa. Intr-o zi, aceasta i-a facut cadou un fular imaculat, si de-atunci Margelatu nu a mai renuntat la el. Mai ales dupa trecerea in nefiinta a mamei, pentru care Florin Piersic avea un cult aproape religios, artistul isi petrece pe dupa gat cate un fular alb. Ii sade atat de bine, incat fara el Piersic n-ar mai fi Piersic.

ISTERIE. Cand era in floarea varstei, se spunea despre Mihaela Mihai ca este cantareata cu cele mai frumoase picioare din muzica usoara. Acest lucru a fost un adevarat chin pentru ea, deoarece ii placeau tare mult fustele scurte. Pe vremea lui Ceausescu, exista o responsabila de la Ministerul Culturii care venea in culise si verifica rochiile artistelor ce urmau sa urce pe scena, pentru ca nu aveau voie sa-si arate deloc picioarele. Insa Mihaela Mihai a reusit o data sa apara intr-o fusta mini. "La control", cantareata a reusit sa insele vigilenta paznicului, afisand o fusta lunga si foarte decenta. Pe dedesubt avea minijupa cu care avea de gand sa iasa la rampa. A si reusit, fapt care a provocat o isterie in randul regizorilor de emisie care tipau disperati in castile cameramanilor sa nu-i prinda in cadru picioarele. Nu de alta, dar nu trebuia sub nici o forma ca poporul sa o vada in mini. Sala era in delir. Nici acum n-au uitat romanii frumusetea picioarelor Mihaelei Mihai.

INTERZIS

"Inainte de 1989 eram interzis pe TVR pentru ca transpiram prea mult si nu ma putea suporta Elena Ceausescu. Saracii realizatori se chinuiau sa ma stearga la fiecare cadru"

FRICA

"Transpir numai pe fond nervos. Parintii imi cereau sa nu fac efort. Eram disperat de gandul ca voi fi transpirat cand voi ajunge acasa, incat transpiram pe mine de frica!" - Gabriel Cotabita, cantaret

×
Subiecte în articol: antimonden