x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Chiar de ziua ei, Roxana a fost eliminată din show-ul „Burlacul”

Chiar de ziua ei, Roxana a fost eliminată din show-ul „Burlacul”

06 Mar 2015   •   13:20
Chiar de ziua ei, Roxana a fost eliminată din show-ul „Burlacul”

Ieri seară, Roxana și-a luat inima-n dinți și i-a mărturisit lui Andrei faptul că nu lucrează într-un bar, așa cum i-a spus inițial, ci face videochat. Secretul a fost dezvăluit după ce ea și Andrei au avut parte de o aventură de neuitat: au practicat flyboarding, unul dintre cele mai noi sporturi acvatice. „Întâi să ne distrăm și pe urmă arunc bomba, așa se face”, a declarat liniștită Roxana. Deși Andrei nu a părut să o judece, ba chiar s-a arătat foarte înțelegător cu tânăra, el a recunoscut că nu o vede pe mama copiilor lui făcând videochat. Roxana a mizat pe sinceritate, dar a fost eliminată din show chiar de ziua ei. „Am văzut că Roxana este mai dezinvoltă, dar am crezut că asta este firea ei”, a spus Andrei.

La încercare au fost puse și Andreea și Daiana, concurentele care aveau cea mai strânsă relație de prietenie. Invitate la aceeași întâlnire de Andrei, Andreea l-a sărutat pe burlac de față cu Daiana, căreia nu i-a picat deloc bine. „Îmi pare rău că s-a supărat puțin Daiana, dar în dragoste și în război toate sunt permise. Andreea pare foarte sigură pe ea, are o atitudine de învingătoare, iar asta îmi place”, a recunoscut „Burlacul”. De cealaltă parte, Daiana a afirmat răspicat: „Eu nu l-aș fi sărutat pe Andrei niciodată în prezența altei femei”.

Cu adevărat tensionată s-a dovedit a fi cina pe care Andrei a dorit să o ia alături de toate concurentele, în apartamentul lor. Dacă inițial ele au părut să se completeze și fiecare a pregătit felul de mâncare pe care îl știa cel mai bine, în momentul în care Andrei a intrat în încăpere lupta pentru teritoriu a ieșit la iveală. Ayda s-a dovedit a fi cea mai îndrăzneață și l-a invitat pe burlac în dormitor, unde l-a și sărutat. Odată întorși în living și-au dat seama că seara nu mai poate continua pentru că celelalte tinere au fost foarte deranjate de gestul lor. „Nu-mi venea să cred că Ayda îl cheamă pe Andrei în dormitor. Nu mi se pare deloc potrivit”, a spus Daiana.

×