x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cum au sărbătorit Crăciunul miliardarii lumii. Zeci de mii de euro pentru noaptea de Ajun

Cum au sărbătorit Crăciunul miliardarii lumii. Zeci de mii de euro pentru noaptea de Ajun

de Redacția Jurnalul    |    26 Dec 2023   •   16:00
Cum au sărbătorit Crăciunul miliardarii lumii. Zeci de mii de euro pentru noaptea de Ajun
Sursa foto: Hepta

Unii dintre bogații planetei au sărbătorit Crăciunul pe proprietățile lor luxoase, în timp ce alții au preferat să închirieze vile private.

Astfel că Victoria şi David Beckham au sărbătorit Ajunul alături de copiii lor, la conacul lor de la țară. Recent, aceştia şi-au petrecut o altă vacanţă în Bahamas. Acolo, au dansat pe plajă, au jucat fotbal şi s-au plimbat cu barca. Băieţii au intrat şi în apă, unde au înotat cu animalele acvatice.

În staţiunea de schi Aspen, din Colorado, unul din 67 de rezidenţi deţine o avere de peste 30 de milioane de dolari. Jeff Bezos și Michael Dell nu sunt străini locului. Mulţi miliardarii îşi construiesc aici proprietăți tocmai pentru a se reuni cu întreaga familie de sărbători. Supermodelul Kendall Jenner a avut o escapadă cu prietenii săi, celebrul cuplu format din Hailey și Justin Bieber. Călătoria a venit la scurt timp după despărțirea lui Kendall de artistul Bad Bunny.

Pârtiile de schi din Alpi sunt, de asemenea, preferate de bogații lumii.  De-a lungul timpului, aici, au ales să îşi petreacă vacanţele vedete precum Elton John, dar şi cuplul regal Prinţul William și Kate Middleton.

Totodată, Caraibe rămâne o variantă populară printre bogaţi, pe uscat sau pe mare. O destinaţie vestită este Insula Sfântului Bartolomeu, care i-a găzduit pe Bezos și pe logodnica sa. Cuplul a profitat de moment şi s-a plimbat cu ambarcaţiunea lor scumpă în jurul insulei.

Mai multe iahturi ale miliardarilor Bernard Arnault și Barry Diller au fost zărite în largul coastelor Caraibelor. În Jumby Bay, o stațiune din Antigua, Oprah Winfrey ar deţine o proprietate. Preţul unei camere aici începe de la 2.700 de dolari pe noapte şi poate ajunge până la 13.000 de dolari.

De la staţiuni exclusiviste de ski, la plajă, aceştia ajung să scoată din buzunare chiar şi de 40.000 de euro pentru o noapte de Crăciun, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: craciun bogati miliardari