x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden DJ Wanda şi-a pus mustață pentru Stephan Pelger

DJ Wanda şi-a pus mustață pentru Stephan Pelger

15 Oct 2012   •   13:25
DJ Wanda şi-a pus mustață pentru Stephan Pelger
Sursa foto: ADPM

Nonconformista DJ Wanda a fost invitată de designerul Stephan Pelger pentru a mixa la petrecerea lui onomastică, Decadence, inspirată din atmosfera anilor  1920. Special pentru acest eveniment, DJ Wanda a purtat o salopetă cu paiete argintii, iar pentru a fi în ton cu evenimentul Stephan i-a desenat Wandei și două mustăți, cu care DJ-ița a făcut furori toată seara.

“Am fost cea mai trăznită prezență a serii în salopeta mea argintie, la care Stephan a găsit potrivit să deseneze și două mustăți. Dacă designerul așa zice, m-am conformat. A fost ziua lui și a Ralucăi, ei sunt prietenii mei dragi și m-a bucurat invitația de a mixa la această petrecere, inspirată din atmosfera anilor 1920. Toata lumea a respectat dress-code-ul evenimentului și s-a străduit să impresioneze prin outfit-urile alese. Muzica mea a ținut lumea pe ringul de dans până dimineața devreme”, declară DJ Wanda.

Pe de altă parte, DJ Wanda iubește atât de tare vremurile contemporane și nu și-ar imagina cum ar fi fost viața în urmă cu un secol.

“Cred că e mai cool acum decât atunci, prin simplul fapt că avem Internet, telefoane mobile, mașini performante și medicină dezvoltată. Anii ’20 erau anii de emancipare a femeii în perioada de după război, în care femeia a devenit mai îndrăzneață și începea să poarte rochii care dezveleau piciorul. Dacă aș fi trăit atunci mi-ar fi plăcut să fiu iubita unui gangster. Dacă vremurile alea aveau ceva bun, atunci pot spune că bărbații erau altfel decât cei de astăzi. Mult mai galanti, mai eleganți și mult mai răbdători. Astăzi, bărbații vor doar sex și prea puțini sunt dispuși să se împlice serios într-o relație”, mai spune DJ Wanda.

×