x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Fermecator

Fermecator

de Radu Popa    |    24 Iul 2006   •   00:00
Fermecator
APRECIERI
Colea Rautu, in descrierile facute de Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Valentin Uritescu.

 

Valentin Uritescu si Colea Rautu au fost parteneri de platou in filmul lui Sergiu Nicolaescu ""Noi, cei din linia intai"" si in piesa ""Azilul de Noapte"", montata de Ion Cojar la Teatrul National. ""M-a fermecat de la bun inceput"", spune Uritescu.

 

TE CUCERESTE. ""Se povestea mult despre dansul in lumea noastra. Sub mutra lui stramba si amara, cioplita in cremene, brazdata de cute si santuri, luminata, din cand in cand de un zambet ironic, se ascunde un om de o mare delicatete si un comportament fara cusur. Politicos si manierat, el se controleaza in permanenta. Privirea de geambas, care «pretaluieste» tot, nu scapa nimic. Mi-a parut dur si neiertator, imprevizibil si periculos, pentru ca, o data cu primul cuvant, sa-mi recapat linistea. Rusul din el, ori tatarul-tatarul jucat de dansul in «Azilul de noapte» era viclean, ascuns, pitoresc, intelept, toate exprimate in cateva vorbe. Simplu, frust, te cucereste"".

 

FEMEIA SUIE… Uritescu isi aminteste de Colea, cel din ""Azilul de noapte"": ""Nu prea inalt si nici fortos, cand intram in scena la jocul de carti din «Azilul de Noapte», il prindeam de antebrat si ne calauzeam prin intuneric. Ei bine, la cei peste 85 de ani pe care ii avea atunci, antebratul ii era ca de piatra. Uscat, puternic si elastic ca o tulpina de corn, admira femeile despre care vorbea atat de frumos si pe care le dorea inca. La un pahar de vodca, bautura care nu-i face rau oricat ar bea, vorbea despre ele cu ochi mijiti si voce tremuratoare: «Femeia suie cu tatele mari, nu scapi de ea cate zile oi avea, pentru ca-ti intra in sange»…"".

 

""Este genul de om caruia i-a placut si-i place sa traieasca. Dansul nu facea filozofia vietii in casa, ci s-a ocupat de filozofia practica a ei. Era un «drumet»… Am invatat de la dansul sa fiu liber. Noaptea este cea mai frumoasa zi pentru un om care vrea sa fie liber"".

 

""Este iubit de multa lume… A fost iubit chiar de ceea ce iubea si el foarte mult, adica, de femei. Era un om care stia sa existe in fata femeii. Era galant, era amabil, elegant, frumos imbracat. Oferea femeii tot ce putea: de la flori, pana la dragoste, la iubire"".
- Sebastian Papaiani

 

""Tin minte ca de multe ori, dupa spectacol, artistii obisnuiau sa meraga la «Capsa» si la «Cina». Faceau o masa minunata. Colea, care era cel mai batran dintre noi, cel mai versat si cel mai experimentat, ne facea Muschi Tartar. Freca muschiul ala de-l facea «spuma»"".

 

""Este un camarad extraordinar. Avea haz si are haz! Un actor cu totul special, iesit din comun: autentic, inteligent. Era curtenitor. Il placeau femeile pentru ca era sexos. Si este sexos. Toate mureau dupa el. Mustacea ca un motan. Era fermecator. Emana virilitate, masculinitate. Era superb cand era tanar"".
- Stela Popescu
×
Subiecte în articol: antimonden