x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden HALAL PROMOVARE!/Haiducii s-au relaxat cu Baron şi sălbăticiuni

HALAL PROMOVARE!/Haiducii s-au relaxat cu Baron şi sălbăticiuni

de Dana Cobuz    |    16 Ian 2009   •   00:00
HALAL PROMOVARE!/Haiducii s-au relaxat cu Baron şi sălbăticiuni

Stai uneori şi te întrebi de unde atâta creativitate pe capul bieţilor făcători de imagine pentru personaje care se vor vedete ale show-biz-ului, cunoscuţi şi sub numele de PR...!



Un exemplu cald ca pâinea proaspătă este comunicatul oferit cu generozitate de casa de discuri RBA, referitor la minivacanţa celor trei membri ai trupei Haiducii (foto), alături de managerul lor, Radu Baron. Introducerea este absolut ilară:
"Cei trei haiduci s-au relaxat câteva zile în compania managerului lor, Radu Baron, şi a animalelor sălbatice din zona Cernavodă"! Să fie prostie sau "şopârlă" alăturarea numelui lui Baron cu animalele sălbatice? Nu vom şti niciodată!
Comunicatul ne informează că Marian, Cristi şi Cătălin au mers la vânătoare de mistreţi, în tainele căreia au fost mai mult sau mai puţin iniţiaţi chiar de "şefu’" lor. PR-ul ne uimeşte încă o dată cu subtilitatea lui, subliniind prin punctele de suspensie că Radu Baron este "recunoscut pentru pasiunea sa pentru vânătoare… de mistreţi". Zău? Noi ştiam că e pasionat doar de scandaluri...

×
Subiecte în articol: antimonden