Al doilea album ("Superpops") si o schimbare radicala. Din toamna asta, cele patru fete Pops canta live. Bine ca s-au lamurit ca nu au alta solutie decat cantatul "pe bune", daca vor sa ramana pe scena.
PARINTI SI PROFESORI. La petrecerea de lansare a noului material discografic, tinuta joi seara in discoteca Salsa din Bucuresti, parintii au raspuns "Prezent!", cu o singura exceptie. Familia constantencei Aylin a absentat din motive personale. Alaturi de Tina, Minola, Diana si Aylin s-au aflat profesori si colegi de scoala, dar si cativa dintre colegii de breasla: Dan Helciug si Vali Craciunescu, Anca (ex-A.S.I.A.), Radu Almasan (Bosquito), Dl Problema, Bliss, Amadeus si AXXA. Ca tot am adus aminte de familii, petrecerea a oferit un prilej (fructificat a capella) de a-i canta "La multi ani!" tatalui Minolei, venit de la Timisoara special pentru evenimentul muzical. Mama Dianei nu a stat pana la sfarsitul recitalului, pentru ca trebuia sa prinda un avion. MAESTRU DE CEREMONII. Pentru ca nu putea sa-si refuze colegele din trustul Mediapro, DJ-ul Pro FM Willmark a fost maestru de ceremonii Pops. Columbianul s-a impachetat intr-un costum elegant si a servit publicului, ca aperitiv romano-francez, trupa Alb-Negru (formata din Andrei si Kamara). Apoi le-a laudat pe fete pentru prestatia live si a prezentat, in premiera, noul videoclip Pops, pentru piesa "Ai un minut". Regizorul videoclipului este tot un coleg de trust si de breasla, Ciprian Florea, fost membru al trupei Bliss. (Dana Ciobanu)
Citește pe Antena3.ro


