x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info

Info

16 Iun 2005   •   00:00
BAMBI SI NORISORII BUCLUCASI. Surorile Bambi au fost desemnate de Porche sa reprezinte imaginea masinii Noul VW Polo, in Romania. Problema este ca, pe portierele masinii de culoare visinie, cei de la Porche le-au lipit niste norisori albi pe care sta scris: "Bambi, in concert cu Noul Polo": "Suntem asaltate de pusti, mai ales la semafor. Unii ne fredoneaza piesa «Plangeam cand ii vedeam» sau ne fotografiaza cu telefonul mobil. Si politistii se uita ciudat la noi. Era cat pe ce sa luam amenda, ca depasisem viteza legala, in drum spre Tg. Jiu, dar, cand ne-au oprit, polistii au zambit, dupa care ne-au dat drumul". Cum doar Denisa are carnet de conducere, Raluca nu se lasa mai prejos: "Am facut deja scoala de soferi, mai trebuie sa iau examenul". (Simona Ecovoiu)

EDA, VIDEOCLIP IN AVION. Cantareata Eda a ajuns la concluzia ca are nevoie de un nou videoclip. Prin urmare, a ales o piesa: "Esti tot ce am" si a trecut la treaba. Regizorul care s-a ocupat de proiect a fost Cristi Gugu, iar locatia, aerodromul din Strejnic. Majoritatea filmarilor au avut loc in carlinga unui avion, aflat in zbor. Din cauza zgomotului puternic al motorului, Eda nu a mai auzit melodia, fiind nevoita sa se bazeze pe memorie. Un alt impediment a fost frigul puternic cu care artista s-a confruntat. (Adrian Vaduva)

×
Subiecte în articol: antimonden