x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Intamplari adevarate - Induce fetele in eroare

Intamplari adevarate - Induce fetele in eroare

29 Sep 2004   •   00:00

Mihai, vocalul trupei Bere Gratis, ne-a povestit doar cateva sotii care s-au intamplat la filmarea videoclipului "La tine as vrea sa vin".



"A fost dificila filmarea in strada, deoarece trecatorii au fost foarte tentati sa treaca prin cadru. Altii treceau fara sa-si dea seama. Nu s-a putut delimita spatiul de filmare deoarece era nevoie de spatii largi. O masina de salvare ne-a taiat calea, din care au iesit doi asistenti medicali cu targa. La fel, o batranica pretindea ca se uita la o vitrina, iar cand regizorul spunea "Actiune" pornea si ea dupa mine. Pentru ca nu a fost chip sa fie convinsa sa iasa din cadru, a aparut intr-o secventa a videoclipului." Dar nu numai atat, lui Mihai i s-au intamplat si alte ciudatenii. "La un concert, cantam balada "Iti mai aduci aminte" si mi-am oprit privirea asupra unei fete din public. In timp ce o fixam, ea mi-a facut semne intrebatoare spre inelul meu de pe mana stanga care seamana cu o verigheta. I-am facut semne frenetice ca "Nu, nu sunt insurat". Dupa spectacol, am incercat sa ma apropii de ea sa o conving ca sunt liber, dar nici n-a vrut sa stea de vorba cu mine, m-a expediat in mare viteza." (Cristiana Mitroi)

×
Subiecte în articol: antimonden