Jurnalul National: Prin ce e deosebit acest spectacol?

Florin Chilian: In primul rand ca este un concert in mare masura asemanator cu cel pe care l-am facut la Nottara acum doi ani. O alta diferenta este ca va fi scos dintre sticle de bere, zanganit de farfurii sau tacamuri si asezat intr-o zona de maxima intimidate, pentru fiecare dintre noi.

Ideea iti apartine sau ai vazut in alta parte ceva asemanator?

E o idee originala si a venit din dorinta mea dementa de a-mi dovedi si de a arata ca este posibil (in Romania asta in care valorile sunt cu bucile-n sus) sa crezi intr-un vis si sa il si realizezi de unul singur si chiar impotriva tuturor. Pentru ca zonele in care se canta de obicei (cluburile) sunt restrictive pentru un anumit gen de oameni, am hotarat sa duc spre un alt tip de spectacol conceptul la care sa poata participa toti cei care doresc acest lucru. De aceea sunt bilete de intrare, desi actul artistic nu poate fi evaluat, insa artistul trebuie platit.

Suflet pe tava

Cum ai inceput sa-ti realizezi visul, de unul singur si impotriva tuturor?

In primul rand, am inceput sa renunt la masti, asigurandu-mi totodata un confort usor fetid, nu social. Meciul asta a inceput renuntand la o slujba (un cazino din Bucuresti) unde aveam un salariu foarte mare. In clipa in care am realizat ca un imbecil imi traieste viata si-si asuma toate drepturile asupra ei, un individ care nu avea nimic de-a face cu mine. Nimic nu te pregateste pentru o astfel de decizie, dar mai ales pentru ce va urma. Am incercat sa fac din cea mai mare slabiciune pe care o poate avea un om punctul meu de rezistenta structurala. Adica mi-am pus sufletul pe tava, renuntand astfel la orice forma de protectie, pentru ca asta e, de fapt, muzica mea. Un drum din mine catre mine, prin mine, mergand spre toti, fiecare dintre noi. Poate ca si asta explica succesul meu, pentru ca am reusit. A durat si durut ceva, n-a fost deloc usor, ulcerele mele vorbesc de la sine. Noroc ca nu-s mentale si nu supureaza, sunt la locul lor, in zona esofagului. De unul singur si impotriva tuturor, pentru ca au fost multi cei care, cu o incrancenare demna de o cauza mai buna, s-au revoltat impotriva mea reprosandu-mi rateurile vietilor lor.

Spunandu-mi ca, dupa o viata de compromisuri, renuntari, ingenuncheri, nu e drept sa vina unul si sa le arate ca se poate. Si sa mai aiba si argumente. O lume in care nimeni nu este ce pare a fi de fapt, in afara copiilor sau a acelora care au reusit sa-si pastreze sufletul curat in haznaua zilnica. Iata si motivul prezentei in spectacol a unor copii care danseaza pe muzica mea, nemaivorbind de unul dintre putinii oameni din "industrie" pastrati vertical: Marius Batu.

Poetii ucid cuvintele

Desi retractorii s-au manifestat inca de la debutul tau, publicul te-a adoptat imediat. De ce?

Am invatat de foarte curand (si aici experienta mea de viata si-a spus cuvantul din plin) ca recunoasterea intr-un domeniu, oricare ar fi acela, si acceptarea in interiorul unui fenomen nu pot veni de la breasla in sine.
Tine de profetiile legate de propriul sat (in care nimeni nu poate fi profet). Si atunci trebuie sa fugi in lume, sa te lupti cu toti si tot, pentru ca la ai tai sa ajunga, daca esti norocos (si eu sunt un mare norocos), ecourile. Nimeni nu se teme si nu respecta mai mult un om decat pe acela care reuseste. Pentru ca eu nu sunt un poet, pentru ca nu cred in poeti, pentru ca ei ucid cuvintele intre copertile cartilor odata scrise, pentru ca domnul Andrei Plesu se gaseste intr-o grava eroare atunci cand spune ca "prima data nu a fost cuvantul, ci imaginea".
De o vreme-ncoace se schimba lumile si trebuie sa fii foarte atent cu sensurile cuvantului. Practic, cuvintele au o viata a lor proprie in clipa in care sunt insotite de sunet. Sunetul le da dimensiunea lor fireasca. Ne nastem orbi si, din nefericire, cei mai multi dintre noi ramanem asa. Eu am incercat sa creez imagini in mintea si sufletul fiecaruia dintre noi cu ajutorul sunetelorm, pentru ca sunetul a fost primul. Sunetul e tot ce ne inconjoara cand venim pe lumea asta.
Nu pot scrie despre nimeni altcineva decat despre mine. Pentru ca nu poti cunoaste cu adevarat decat in masura in care recunosti. La fel cum nu poti ajuta cu adevarat decat daca iubesti cu adevarat. E singura forma de ajutor corecta, in fata oricarei instante. Pentru toate astea si pentru faptul ca eu cred despre mine ca sunt un bun povestitor - nimic mai mult - am plecat adanc, tare, departe, in mine insumi, vreme de 18 ani. De unde m-am intors cu povestea mea de viata, pentru ca muzica mea e viata mea pusa in sunet si cuvant, la scara 1/1. Acesta cred ca e misterul reusitei mele si de aceea fiecare om care vine la concerte sau imi asculta muzica m-a imbratisat si m-a acceptat cu caldura. Pentru ca nu sunt altcineva, de fapt, decat fiecare dintre voi.

Fuga de noi

De ce "Interfata la realitate"?

In masura in care fiecare dintre noi suntem oameni, cu "O" mare, si ne mai ramane in suflete o farama de Dumnezeire, in masura in care n-am renuntat definitiv la vise, aspiratii, dileme, la tot ce insemnam noi insine pentru noi, atunci interfata noastra cu o realitate (indiferent care ar fi aceasta) ramane privirea.
Si se mai spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Ochii nu pot minti si nu pot fi mintiti. Iata motivul pentru care, la acest concert, nu am mai dorit sticle de bere, farfurii si tacamuri, tot felul de alte subterfugii, de fuga de noi insine, ci o sala de spectacol in clar-obscur, unde suntem numai noi (dezbracati de toate conventiile sociale) cu noi insine. In siguranta.

REVANSA A VENIT DUPA PATRU ANI

Artist razvratit si profund, Chilian nu e "ce se cere pe piata", si de aceea s-a batut mult pentru fiecare centimetru castigat in batalia purtata cu toata lumea, pentru a-si impune muzica. A socat inca de la debut, in 2001, cand a iesit cu albumul "Iubi(Interfata la realitate)" si cand piesa-titlu a devenit hit. "Ce canta asta nu-i nici folk, nici pop. Prea tipa dom’le, parca-i disperat!", au fost la inceput primele reactii. Desi inteles si asimilat din prima (de o anumita parte a publicului, pentru a parafraza o expresie celebra), mediatizarea nu a fost una pe masura: presa a vuit la vremea respectiva, dar radiourile noastre dragi nu. Nici televiziunile nu s-au inghesuit sa-l promoveze, chiar daca doua piese de pe acest album au avut videoclipuri: "Iubi" si "Chiar daca...". Dupa patru ani de munca, Chilian si-a luat revansa anul trecut cu cel de-al doilea album ("Zece porunci. Raport despre starea natiunii 1989-2004"). Piesa "Sa nu minti!-Cantecul avocatului" (cunoscuta ca "Termopane, termopane") a devenit celebra, videoclipul a inceput sa fie difuzat in heavy rotation, iar artistul a inceput sa primeasca din toate partile solicitari de spectacole. O contributie decisiva la popularizarea acestei piese au avut-o cei doi "Carcotasi": "Daca nu ar fi fost Huidu si Gainusa, care sa dea «Cantecul avocatului» la Kiss FM, nu cred ca reuseam sa introduc pe piata «Zece porunci»", a spus Florin.