Actorul Johnny Depp a prezentat scuze publice, vineri seară, după ce a evocat, în glumă, asasinarea lui Donald Trump, la Glastonbury, un renumit festival muzical din Marea Britanie, unde starul hollywoodian a spus că "a sosit poate timpul" ca un actor să îl asasineze pe preşedintele american, informează AFP.
Starul francizei "Piraţii din Caraibe" a transmis un comunicat de presă revistei People în care afirmă că frazele pe care le-a rostit la festivalul Glastonbury "nu au ieşit aşa cum (el) îşi dorise".
"Am încercat doar să fiu amuzant, nu să fac rău cuiva", a adăugat celebrul actor american.
Johnny Depp, în vârstă de 54 de ani, unul dintre cele mai sonore nume de la Hollywood, a rostit acele fraze în noaptea de joi spre vineri, în timpul unei întruniri cu publicul ce a fost organizată în cadrul festivalului Glastonbury, unde starul american a prezentat unul dintre filmele sale, "The Libertine", ce a fost lansat pe marile ecrane în 2004.
"Cred că are nevoie de ajutor şi există multe locuri minunate şi foarte întunecate unde ar putea să se ducă", a răspuns actorul atunci când i-a fost adresată o întrebare despre Donald Trump, în faţa unui public de peste 1.500 de spectatori.
"Când a fost ultima oară când un actor a asasinat un preşedinte_ (...) A trecut ceva vreme de atunci, poate ca a sosit timpul pentru asta", a adăugat Johnny Depp.
În 1865, preşedintele Abraham Lincoln a fost împuşcat mortal într-un teatru din Washington de actorul John Wilkes Booth.
"Preşedintele Trump condamnă violenţa sub toate formele sale şi este trist că persoane precum Johnny Depp nu îi urmează exemplul", a reacţionat Casa Albă într-un comunicat.
"Sper că unii dintre colegii lui Johnny Depp se vor ridica împotriva acestui tip de retorică cu aceeaşi fermitate pe care ar fi avut-o dacă aceste comentarii ar fi fost adresate unui politician democrat", a adăugat Sarah Huckabee Sanders, purtătoare de cuvânt a preşedintelui american.
Johnny Depp a devenit astfel cea mai recentă celebritate din industria de divertisment care au făcut în ultimele luni comentarii controversate despre Donald Trump.
Cântăreaţa Madonna a făcut obiectul unei anchete a serviciilor de securitate prezidenţială, după ce a declarat că voia "să arunce în aer Casa Albă", în timpul Marşului Femeilor, organizat la Washington în luna ianuarie.
Actriţa de comedie Kathy Griffin a fost concediată din rolul de prezentatoare principală a emisiunii de Revelion difuzată în fiecare an de CNN, după ce a publicat pe reţelele de socializare o fotografie ce o prezintă ţinând în mâini un obiect de recuzită ce reprezenta capul lui Donald Trump.
În urmă cu două săptămâni, o nouă polemică a fost declanşată după o reprezentaţie la New York a spectacolului "Julius Caesar", după piesa de teatru omonimă a dramaturgului William Shakespeare, în care împăratul roman, înjunghiat, era întruchipat de un om de afaceri blond, ce prezenta o asemănare bizară cu actualul preşedinte american.
Sursa: www.agerpres.ro