Este foarte frumoasă și senzuală, dar sâmbătă, Dincolo de aparențe, Laura Cosoi îi vorbește deschis Florentinei Fântânaru despre problemele de sănătate care nu au ocolit-o. După o perioadă foarte obositoare, Laura a început să aibă atacuri de panică, iar primul a surprins-o chiar atunci când se afla în avion, în drum spre Paris. „Filmam foarte mult, eram foarte obosită”, își amintește Laura. Tot atunci, din cauza unui tratament pe care îl urma, i s-au accentuat și stările depresive, astfel încât ea recunoaște acum: „pot să înțeleg oamenii care au ajuns la un gest extrem. Chiar am trecut prin asta”.
O prezență delicată și elegantă, Laura va povesti telespectatorilor Antena Stars cât de greu i-a fost să învețe să înjure. „Antrenamentul” intensiv pentru a vorbi urât într-un mod firesc s-a impus pentru că frumoasa blondă interpretează rolul Norei în filmul „Cel ales”.
De ce a mers să ia cursuri de tango argentinian împreună cu logodnicul ei, Cosmin, cum a afectat-o divorțul părinților ei, dar și ce a împiedicat-o să fie partenera de dans a lui Mihai Petre sâmbătă, de la ora 13:00, la Dincolo de aparențe.