DIN CHICAGO, LA PLOIEŞTI ● Mihail Sebastian, îndulcit cu balet
Pînă duminica trecută s-au jucat de-a vacanţa. De luni, actorii
Teatrului de Revistă"Majestic" din Ploieşti chiar au intrat în
concediu, dar abia aşteaptă să vină septembrie, ca să înceapă, din nou,
"Jocul de-a vacanţa".
DIN CHICAGO, LA PLOIEŞTI ● Mihail Sebastian, îndulcit cu balet
Pînă duminica trecută s-au jucat de-a vacanţa. De luni, actorii Teatrului de Revistă"Majestic" din Ploieşti chiar au intrat în concediu, dar abia aşteaptă să vină septembrie, ca să înceapă, din nou, "Jocul de-a vacanţa".
Dacă e vorba de un succes, e vina directorului. Dacă e un eşec, e vina directorului. Asta ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, Aurelian Temişan înainte de cea de-a treia reprezentaţie (şi ultima din această stagiune) a comediei muzicale "Jocul de-a vacanţa". La primele trei spectacole, sala a fost arhiplină, semn bun pentru echipa de actori, care va reveni pe scena Majesticului abia la toamnă, cînd este plănuită şi premiera oficială.
DIFERENŢE. Leneşul Ştefan Valeriu şi femeia-copil Corina, personajele principale ale noului spectacol de la Revista ploieşteană, sînt cel puţin satisfăcătoare pentru Aurelian Temişan şi Ana Maria Mirică, cei care le întruchipează pe scenă. Cu amendamentul că "Ana niciodată n-ar renunţa la iubirea ei. Corina este mai precaută, cam cerebrală, îi este teamă să se arunce în braţele iubirii". Rolul Ştefan Valeriu îi vine ca o mănuşă lui Aurelian Temişan: "De felul meu sînt leneş. Prin definiţie, ca Geamăn, sînt leneş. Dar asta nu înseamnă că atunci cînd am treabă nu mă mobilizez. Îmi place personajul, l-am înţeles, încerc să-i dau veridicitatea şi credibilitatea de care are nevoie. Sper să confirmăm, avînd în vedere că nici unul din noi doi nu sîntem actori de meserie şi încercăm să suplinim nişte ani de facultate pe care alţii îi fac pentru a învăţa din secretele acestei arte".
SFETNIC. Cu excepţia lui Temişan, actorii şi balerinii sînt toţi angajaţi ai Teatrului de Revistă din Ploieşti. "Deşi sînt invitat, eu mi-aş zice, totuşi, de-al casei. Am fost angajat al acestui teatru în perioada 1992-2001, acum nu e decît o revenire a mea, după o pauză de cîţiva ani."
Temişan nici n-a tras bine cortina la musicalul "Chicago", că a ridicat-o la "Jocul de-a vacanţa". Simte că acest gen de manifestare a artistului din el îl prinde cel mai bine. Şi profită din plin de sfaturile pe care i le dă actriţa Monica Davidescu, soţia sa. De altfel, şi la spectacolul de duminică, Monica a fost prezentă în sală, nedezlipită de finuţul ei de 10 luni, David Petru, şi de părinţii acestuia, Adriana şi Edi, şi ei actori.
Distribuţie
La 70 de ani de la prima montare, "Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian cunoaşte o nouă punere în scenă, la Teatrul de Revistă din Ploieşti. Din distribuţie mai fac parte Mirel Mîneru (excepţional în rolul domnului Bogoiu), Manuela Alionte Frîncu (Madame Vintilă), Daniel Chirea (Maiorul), Romeo Zaharia (Jeff) etc. Regia îi aparţine lui Lucian Sabados, iar textele cupletelor muzicale sînt semnate de Roxana Popescu. Mirela Ţimiraş "poartă vina" pentru coregrafia spectacolului, iar Viorel Gavrilă s-a ocupat de conducerea muzicală şi înregistrările în studio.Citește pe Antena3.ro