METEO. Vremea va fi frumoasa, cu unele innorari spre seara, cand izolat va ploua. Maximele vor fi cuprinse intre 24⦠27°C, iar minimele intre 16⦠18°C. Temperatura apei va fi in jur de 20⦠22°C.
ZGOMOT. Mamaia este statiunea cea mai zguduita fonic. Dupa ora 23:00, se ajunge la un zgomot de pana la 80,9 decibeli, iar legea prevede un maxim de 55 de decibeli.
Primarul orasului Navodari, Tudorel Calapod, intentioneaza sa realizeze o noua organigrama a primariei care sa asigure mobilitate si flexibilitate in raporturile dintre primarie si cetatean. In plus, noua organigrama ar avea si valente europene. In acest sens se doreste infiintarea unui departament de integrare europeana pentru atragerea de finantari externe.
Serviciul de monitorizare integrata a factorilor de mediu din cadrul Agentiei de Protectie a Mediului Constanta a masurat nivelul de zgomot in Mamaia. Surpriza cea mare a fost ca aici turistii au fost asurziti inca inainte de deschiderea oficiala a sezonului estival. In luna mai, pe intervalul orar 22:30-2:00, s-au inregistrat valori foarte mari. Acestea au crescut, iar acum in plin sezon se mentin la cote ridicate. Astfel, dupa ora 23:00, la Comandor, zgomotul ajunge de la 52,3 decibeli la maximum 67,5 decibeli. Cele mai mari valori se inregistreaza la discoteca "Primo" - 80,9 decibeli, in conditiile in care legea prevede ca pe timp de noapte valoarea maxima admisa dupa ora 22:00 sa fie de 55 de decibeli.
Filiala judeteana Constanta a Automobil Clubul Roman intentioneaza sa deschida aici o scoala de raliuri. Prima din judet. In cadrul acestei scoli se vor preda, in principal, tehnici de conducere in acest sport. Cursurile se vor desfasura pe trasee ce indeplinesc aceleasi conditii ca acelea ale unei curse normale. Toti cursantii vor trebui sa aiba carnet auto. Cel mai pro-babil, scoala va deveni functionala din toamna, la "catedra" aflandu-se nume grele din domeniu.
Casa Judeteana de Pensii ofera pensionarilor 139 de bilete de tratament pentru perioada 22-31 august. Dintre acestea, cele mai multe sunt pentru statiunea Eforie Nord. Aici au sanse sa ajunga 39 de pensionari. Acestia vor putea merge si in alte statiuni de pe Litoral. Astfel, pentru Mangalia sunt disponibile 8 locuri, Saturn - 32. Pentru Amara sunt disponibile 8 locuri, Buzias - 2, Herculane 7, Ocna Sugatag - 2, Sinaia - 2, Sangeorz - 7, Slanic Prahova - 6, Sovata - 1, Soveja - 6, Techirghiol - 1, Targu Ocna - 2, Tusnad - 1, Vatra Dornei - 1, Voineasa - 18.
Inspectorii OPC Constanta au primit reclamatii putin mai ciudate. Numerosi turisti au sunat la Oficiul pentru Protectia Consumatorului pentru a-i indemna pe inspectori sa ia masuri impotriva unor comercianti care vand brelocuri reprezentand organe genitale. Cei de la OPC au transmis aceste sesizari politiei din Costinesti, care a confiscat in jur de 200 de astfel de obiecte de la cinci agenti economici. In plus, fiecare comerciant a primit si o amenda contraventionala in valoare de... doua milioane de lei.
UNDE NE DISTRAM
EFORIE NORD. De la ora 21:30 puteti viziona, la Gradina Perla, filmul "Master and commander", productie SUA, 2003. In distributie ii veti regasi pe: Russell Crowe, Paul Bettany. Avand la baza romanul lui Patrick OâBrian, filmul este povestea Capitanului Jack Aubery si a celebrei sale nave cu care calatoreste de-a lungul si
de-a latul lumii impreuna cu agentul secret Stephen Maturin. Daca aveti chef de o comedie, atunci mergeti la "Surpriza: vine Polly", programat la acelasi cinematograf, dupa ora 22:30. Ben Stiller, Jennifer Aniston, Debra Messing, Alec Baldwin sunt cei care va vor aduce zambetul pe buze.
COSTINESTI. La Teatrul de Vara, in aceasta seara, se serbeaza "Vara Vedetelor". Spectacolul ii are cap de afis pe Nicolae Guta, Sorina, Adi de la Valcea, Jean Paler, Jean Constantin. Pretul unui bilet este de 100.000 de lei.
Tot in Costinesti, daca aveti chef de discoteca, atunci nu ocoliti "Disco Ring". Atmosfera va fi incinsa de "echipa de serviciu" formata din: DJ Di Matto, DJ Line, DJ Bass, DJ NRG, DJ Kris, Dee Jay Dee, MC Fox, MC Margo.
VENUS. Cinema Venus gazduieste, incepand cu ora 20:30, spectacolul intitulat "Prieteni si dusmani". Pentru dumneavoastra, pe scena vor urca: Daniela Gyorfi, Liviu Guta, Fizz, Adi Minune, Axinte, Stela Popescu, Nico, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Minodora, Catalin Arabu, AndreEa. Acelasi spectacol il puteti prinde si in Eforie Sud. La teatrul de vara, incepand cu ora 21:00.
SATURN. La Gradina Saturn, cu incepere de la ora 21:30, puteti merge la filmul "Circuite de foc". Cel de-al doilea film programat la Gradina Saturn este "Van Helsing". Pretul unui bilet este de 50.000 de lei. Daca va incadrati in categoria celor care beneficiaza de reduceri - copii, studenti, pensionari, militari -
atunci veti plati 40.000 de lei biletul. (Cristina Ologeanu)