x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Litoralul azi - 20 august 2004

Litoralul azi - 20 august 2004

20 Aug 2004   •   00:00
Litoralul azi  -  20 august 2004

METEO. Vremea va fi frumoasa, iar cerul va fi variabil. Maximele vor fi cuprinse intre 28 si 30°C, iar minimele intre 19 si 22°C. Temperatura apei marii va fi in jur de 21… 24°C.

EXERCITIU. In apele teritoriale romane are loc un exercitiu comun al unui grup de scafandri militari romani si turci. Obiectivul urmarit este acela de a imbunatati nivelul de interoperativitate a scafandrilor.

  • Vacanta este pe terminate si copiii incep sa paraseasca statiunea. Taman acum, cand vremea pare sa nu mai joace feste turistilor veniti sa se innegreasca la soare. Si tot acum, spre final, parca lucrurile au inceput sa o ia pe un fagas normal. Apa nu mai este murdara, unitatile cu nereguli au fost inchise. Numai mancarea pare sa fie putina si scumpa.

  • Pana duminica, turistii mai au sansa sa castige o excursie cu iahtul Zapp. Tot ce trebuie sa faceti este sa vizitati unul din cele trei centre Zapp din Mamaia, unde sa va activati gratuit un cont de e-mail in portalul www.zappmobile.ro. Centrele Zapp Next Office le puteti gasi pe plajele Bikini Beach, Cafe del Mar si La Cucaracha din Mamaia. De aici veti putea sa trimiteti gratuit e-mailuri sau sa navigati pe Internet. Fiecare centru Zapp NextOffice este echipat cu toate dotarile unui birou modern: telefoane, laptopuri cu acces la Internet e-mail, imprimanta. Pentru a afla daca ati castigat croaziera de doua persoane cu iahtul Zapp tot ce trebuie sa faceti este sa intrati pe adresa de e-mail pe care ati creat-o pe portalul www.zappmobile.ro.

  • In apele teritoriale romanesti are loc un exercitiu comun al unui grup de scafandri militari romani si turci. La acest curs de instruire participa 14 scafandri autohtoni si alti 14 turci. Se vor folosi aplicatii NATO, obectivul urmarit fiind acela de imbunatatire a nivelului de interoperativitate a scafandrilor din cele doua tari. Organizatori sunt partenerii turci. Pe timpul exercitiilor se vor folosi navele auxiliare pentru scafandri: "Grigore Antipa" si "Saturn".

  • O turista din Bucuresti a fost adusa la Spitalul Clinic de Boli Infectioase din Constanta acuzand puternice dureri de cap. Cazata in Costinesti, tanara a fost adusa de Salvare aproape in stare de coma. Medicii i-au pus diagnosticul de meningococemie, care, netratata la timp, poate duce la deces. In momentul de fata, pacienta se afla internata in spital, izolata de ceilalti bolnavi pentru a nu-i contamina si pe ei. Pentru ca acesta este singurul caz de meningita, medicii nu se grabesc sa declare ca in Costinesti exista epidemie.

  • Un "mangaliot" are acum dosar penal pentru port de arma alba, dupa ce a fost vazut in zona hotelului Tineretului amenintand doi turisti. Relu Razvan Dica, de 33 de ani, a fost arestat de jandarmi in urma unor reclamatii venite din partea turistilor care l-au vazut amenintand doua persoane cu un cutit de tip "fluture". Fugit de la fata locului, el a fost in cele din urma prins in zona Caminului C9 din Mangalia. Cutitarul si-a justificat gestul prin faptul ca persoanele pe care le-a amenintat i-ar fi spart cauciucurile masinii personale.

    UNDE NE DISTRAM

  • MAMAIA. Daca nu aveti chef sa mergeti la spectacole, la film, ori la vreo expozitie, mai aveti alte variante de distractie. Va puteti plimba cu telegondola pe deasupra statiunii Mamaia. Noaptea aveti parte de un peisaj feeric. Dar daca aveti rau de inaltime, atunci ramaneti la sol. Pentru 300.000 inchiriati biciclete duble, ori triple si dati un ocol statiunii. O alta varianta at mai fi ca, in schimbul a 30.000 de lei, sa iesiti la pescuit de... rate din plastic. In functie de culoarea ratei prinse va alegeti cu premii pe masura.

  • COSTINESTI. In aceasta seara aveti parte de doua evenimente importante. De la ora 21:00, la Teatrul de Vara vor fi un concert si un festival celebru. Muzica si dansul vor fi asigurate de trupa Mandinga. Dupa recitalul latino va incepe Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Prezentatori vor fi inconfundabilul Andi Moisescu, alaturi de Cabral. Intrarea este gratuita. Si tot la Costinesti, in aceasta seara, pe plaja Tuborg va puteti intalni cu baietii de la Voltaj. Concertul, dupa cum spune Calin Goia, va dura cel putin 75 de minute. "Vom canta chiar daca va ploua si vor ramane cativa spectatori".

  • SATURN. Iubitorii de frumos pot participa astazi la ora 18:00 la deschiderea oficiala a expozitiei "Dobrogea magica", expozitie gazduita de Galeria-Atelier "Luiza Cala". Expozitia este parte integranta a proiectului "Romania magica". In paralel, in acelasi loc, se desfasoara o tabara de pictura la care participa cinci artisti din Dobrich - Bulgaria si patru romani din Constanta si Tulcea. Actorul si regizorul Sergiu Nicolaescu este invitatul de onoare al manifestarii.

  • EFORIE SUD. Pe scena Teatrului de Vara, in aceasta seara, de la ora 20:30, vor urca: Adrian Minune, Minodora, Catalin Arabu, Liviu Guta, Daniela Gyorfi, AndreEa, Nico, Stela Popescu, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Axinte de la Vacanta Mare. Toti acestia sunt cei care dau viata spectacolului "Ce miracol, ce minune". Acelasi spectacol il puteti prinde si la Teatrul de Vara din Eforie Nord, tot de la 20:30. Copiii sub 10 ani au acces gratuit in salile celor doua Teatre de Vara. (Cristina Ologeanu)
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden