"Lumea crede că sunt Dumnezeu..."

MOMENTUL ADEVĂRULUI?  •  LEADER-UL TRUPEI WIG WAM VORBEŞTE!
Trond Holter: unul dintre primii 20 de chitarişti din lume. Mai este cunoscut şi ca leader al trupei glam punk rock WIG WAM, care a reprezentat Norvegia la Eurovision 2005. Tom (Nicolay) Andreassen: fotograf freelancer şi activist umanitar internaţional. 

Trond şi Tom, doi prieteni, doi artişti care se ajută, construiesc împreună vise şi se asigură că vor fi livrate la cheie publicului. Deviza lui Tom Andreassen: "Nu poţi să ajuţi pe toată lumea, dar toată lumea poate ajuta o persoană". De mai bine de un deceniu, îi ajută pe români. Şi ceea ce primeşte de la ei, în semn de apreciere, transpune în artă. Poate că va avea la Bucureşti o expoziţie cu toate bucuriile şi tristeţile pe care le-a surprins de când respiră aer de România.

        Jurnalul Naţional: Doi norvegieni în România. Ce căutaţi aici, sunteţi nebuni?

Tom Andreassen: Da! (râde) Acum ne aflăm în România pentru că vrem să lucrăm cu muzicieni români pentru proiectul nostru. Am călătorit în toată lumea, în America, Japonia, Europa, dar am ajuns aici şi am avut ocazia să întâlnesc oameni obişnuiţi. Sunteţi nişte oameni minunaţi. România a devenit a doua mea casă. Am fost de peste 100 de ori aici, din 1994. I-am ajutat pe copiii străzii din Periş, îmi place să ajut oamenii.

Trond Holter: Normal că îţi trebuie o nebunie... Dar e minunat aici! Iar Ursus este foarte bun! Noroc! (blonda nu era butaforie, iar Trond a "pupat-o" cu plăcere)

        Tom, eşti fotograf profesionist. Poate de aceea ai văzut România cu un alt ochi?

Tom: Probabil. Am un ochi bun, dar şi voi aveţi o ţară extraordinară.

        Ai ieşit în stradă şi ai trăit alături de copiii fără adăpost?

Tom: Da. Am vrut să văd cum trăiesc şi să simt ceea ce simt ei. O săptămână m-am mutat în Gara de Nord. Şi da, sunt întreg. Mai am două mâini, două picioare. Copiii mi-au oferit încredere, a fost o experienţă foarte plăcută pentru mine. Înainte de a-i instituţionaliza, am stat cu ei trei săptămâni. O fetiţă a fost întrebată de un ziarist ce şi-ar dori cel mai mult. Mă aşteptam să spună că ar vrea o casă mare şi frumoasă. Dar nu, ea a răspuns: vreau să am acte. Dacă am acte, pot să mă duc la şcoală, să învăţ, pot să devin cineva. Acum sunt un nimeni. Sunt un gunoi. Cred că oraşul meu, Bucureşti, este murdar şi vreau să ajut să fie curăţat. Concluzia acestei experienţe: este uşor să iei un copil de pe stradă, dar nu este o copilărie să iei strada unui copil. 

        V-a atras cineva atenţia din România pentru proiectul vostru?

Trond: Da, am ales-o pe Cornelia Tihon pentru opera noastră rock, cu subiectul VLAD ŢEPEŞ. Până în aprilie trebuie să stau în studiou, să scriu muzica. Cornelia este foarte talentată şi pot spune acest lucru, având în vedere că mă pricep cât de cât.

Tom: Nu uita, Trond este unul dintre primii 20 de chitarişti ai lumii! (spune râzând, uitându-se fix la mine)

        Pot să te ating?

Trond: Te rog! (râde). Pe unde am fost în turnee, lumea crede că sunt Dumnezeu.

        Şi eşti?

Tom: Mai întrebi? (râde)

Trond: Hai noroc! (şi ridică paharul cu blonda spumegând, după o scurtă pauză, revine). Lăsând gluma la o parte, Cornelia este chiar foarte talentată şi este o binecuvântare să cânţi cu ea. Anul trecut am cântat cu ea în maşină şi a fost minunat... Parcă era un vis! Şi trebuia ca ea să facă parte din proiectul nostru. Nu pot să spun prea multe despre el, fiindcă de-abia ne-am apucat. Dar ştiu că prima piesă va dura 5 minute şi va fi rock-opera. Şi mai ştiu că va fi un spectacol pentru toată lumea.

        Ajutaţi lumea foarte mult, v-aţi dedicat actelor de caritate. Mai aveţi timp şi de muzică, de fotografie?

Tom: Da, o fac cu plăcere şi nu sunt singur. Am colegi care vin din Norvegia şi ne ajută să adunăm bani pentru mâncare, pentru şcoală, pentru tot ceea ce au nevoie copiii.
Trond: În 1997, am început un proiect la Mogoşoaia cu copiii străzii. Un proiect destul de mare, în valoare de 5,7 milioane de coroane norvegiene. Ni s-au promis bani din toate părţile, dar din cauza războiului din Kosovo, nu s-au mai strâns atâţia bani. În 1999, centrul de adăpost trebuia să fie deschis, dar noi nu aveam bani să-l terminăm. Aveam o... mică problemă.

Atunci, împreună cu prieten, am realizat că nu avem bani, dar că avem camioane cu care putem veni de câte ori vrem în România. Deci, de ce aveam nevoie pentru a termina de construit centrul? De geamuri, uşi... I-am sunat pe ai noştri, pe norvegieni, şi le ceream uşi, geamuri... Şi uite aşa am reuşit să terminăm ceea ce am început.

        Sunteţi visători?

Tom: Da. Este foarte important să ai dorinţe şi să-ţi stabileşti anumite ţeluri mari pe care nu poţi să le atingi. Poţi să visezi că ajungi pe Lună, chiar dacă nu se va întâmpla niciodată. Important este că faci acest pas, iar minunile încep întotdeauna cu primul pas.

Trond: Suntem artişti şi asta spune totul!

"O săptămână m-am mutat în Gara de Nord. Şi da, sunt întreg. Mai am două mâini, două picioare. Copiii mi-au oferit încredere, a fost o experienţă foarte plăcută pentru mine. Înainte de a-i instituţionaliza, am stat cu ei trei săptămâni. Este uşor să iei un copil de pe stradă, dar este o copilărie să iei strada unui copil"
Tom Andreassen