De cinci ani, pentru trei copii din Siliștea de Videle, județul Teleorman, cuvântul „mamă” și-a denaturat sensul. Cea care i-a adus pe lume i-a părăsit și a plecat de acasă cu un prieten al tatălui lor, iar de atunci micuții au rămas în grija unui bărbat copleșit de dublul rol pe care trebuie să îl aibă: de tată și de mamă. La toate astea se adaugă și neajunsurile zilnice, care îi împiedică pe cei mici să aibă o copilărie liniștită. Duminică, 26 aprilie, de la 20:00, la Antena Stars, Mara Bănică este „Star salvator” și vrea să schimbe o viață. „Experiența de la această emisiune a trezit în mine două sentimente într-o antiteză perfectă: în primul rând mi-am dat seama cât este de ușor să oferi bucurie celor mai puțin norocoși, loviți de greutăți. În al doilea rând, am constatat că, din păcate, solidaritatea satului românesc din romanele lui Rebreanu aproape că a dispărut. De aceea cred că exemplul meu de astăzi va fi al altcuiva de mâine și al altei persoane poimâine, astfel încât oamenii vor deveni buni, săritori și altruiști”, spune Mara.
Cei trei copii și tatăl lor locuiesc în două camere mici dintr-o casă foarte veche. Acoperișul este plin de găuri, înăuntru plouă, iar condițiile de trai nu sunt deloc bune. Cu toate că nu are un loc de muncă stabil, tatăl face tot ce-i stă în puteri să le ofere copiilor cele necesare. Fata cea mare, Mihaela, îl mai ajută cu muncile din gospodărie și mai are grijă de frații mai mici. Cu greu însă fac față cheltuielilor zilnice, dar telespectatorii le pot aduce un zâmbet pe buze, ajutându-i. Cum se pot implica, duminică, de la 20:00, la Antena Stars.