x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden MONDEN/Suete - 1 octombrie 2004

MONDEN/Suete - 1 octombrie 2004

01 Oct 2004   •   00:00
MONDEN/Suete  -  1 octombrie 2004

Alina Sorescu prefera magarii

O data cu venirea toamnei au inceput sarbatorile oraselor sau ale comunelor. Astfel, Maneciu si-a aniversat de curand "Zilele", la eveniment fiind invitate, printre alti artisti, Alina Sorescu (foto) si Romancutele (Oana si Sorina), o trupa etno nou infiintata. Pentru ca deja se inserase cand solistele au pornit inapoi spre casa si incepuse sa mai si ploua, vizibilitatea pe sosea era destul de redusa. Tocmai de aceea, soferul fetelor nu i-a observat pe cei trei magari care traversau tacticos strada. Cu greu a reusit sa opreasca masina la doar cativa milimetri de animale. Speriate, cantaretele au coborat in graba din masina, sa verifice daca vreun magar a patit ceva: "Ploua infernal, vorba cantecului, iar eu, Oana si Sorina ne-am dat jos din masina sa vedem ce s-a intamplat. Saracutii, cred ca s-au speriat foarte tare. Cu toate acestea ne-au lasat, cuminti, sa-i mangaiem pe spate. Marturisesc ca de acum magarul se afla in topul preferintelor mele in materie de animale", spune Alina Sorescu. (Roxana I. Ancuta)

Carte despre Dan Spataru fara acordul familiei

Nici nu s-au stins bine ecourile dureroasei disparitii a celui care a intrat in legenda muzicii usoare romanesti, ca s-au si napustit corbii asupra memoriei artistului Dan Spataru. Din dorinta de a scoate bani frumosi, un scriitor de duzina, pe numele lui George Mihalache, a avut neinspirata initiativa de a scrie o carticica, in cele trei saptamani cate s-au scurs de la moartea maestrului. Problema este ca acesta nu a cerut acordul familiei. Mai mult chiar, la rugamintea sotiei lui Dan Spataru de a-i arata inainte manuscrisul, George Mihalache a avut un comportament ostil, spunandu-i pe un ton arogant sa nu isi bage nasul unde nu-i fierbe oala. Nestiind ca in Romania exista Legea nr. 8 a Drepturilor de Autor, George Mihalache risca sa fie tarat la Tribunal de familia Spataru. Acelasi Mihalache a aruncat pe piata minciuna potrivit careia prezentatorul Octavian Ursulescu s-ar fi ocupat de lansarea acestei brosurici, lipind afise pe vitrinele Magazinului Muzica. Lansarea va avea loc astazi la ora 12:00 la Magazinul Muzica.

Buzdugan face parada modei

La petrecerea organizata de " River Woods" din Carrefour s-au inghesuit mai multe vedete, prilej de a afla ca foarte multe vedete sunt cliente fidele ale acestui magazin. Roxana Ciuhulescu a cumparat o caciulita pentru Inoke, fetita lui Cabral. Articolele vestimentare sunt si pe placul lui Andi Moisescu, dar si pe cel al lui Daniel Buzdugan, ce va deveni imaginea firmei, in Romania. Mai in gluma, mai in serios, vedeta pusa mereu pe sotii va face, cu aceasta ocazie, parada modei. De fapt, cam toti "antenistii" apar imbracati in emisiuni cu haine marca "R.W.", printre care ii amintim pe Adelin Petrisor, Mircea Radu sau Trofin si Uscat. (Simona Ecovoiu)

Ionut Dolanescu are cariera de nas

Ionut Dolanescu paseste pe urmele tatalui sau, Ion, nu numai in ceea ce priveste muzica. Prezentatorul emisiunii "Folclorul contraataca", de la Antena 1, isi consolideaza cariera de nas. Daca tatal sau, Ion, are peste 1.000 de fini, Ionut a botezat pana acum patru copii si a cununat trei cupluri. Debutul in nasit si l-a facut cand avea 9 ani si a crestinat o fetita. Ca sa-si faca datoria pana la capat, Ionut a si cununat-o, saptamana trecuta, pe prima lui fina. Ionut sustine ca ii place sa fie nas pentru ca este credincios. (Dana Ciobanu)

Picant

Mai nou, Fizz a renuntat la blanuri si vine la emisiuni tv imbracat la costum. Colegii de breasla sunt incantati de noul lui look. (S.E.)

Scenariul videoclipului Ca$$a Locco "American Dream 2" este o parodie, in care vor aparea si secvente cu vestitii Al Pacino si Banderas. (C.M.)

Cornel de la Vank a fost intrerupt in timpul unui concert de catre un spectator care a scos aparatura din priza ca sa-si bage mobilul la incarcat. (A.V.)

×
Subiecte în articol: antimonden