x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden MONDEN/Suete - 25 mai 2004

MONDEN/Suete - 25 mai 2004

25 Mai 2004   •   00:00
MONDEN/Suete  -  25 mai 2004

"Asiaticele" au filmat in pielea goala

Dupa ce mai bine de cinci ani si-au pastrat imaginea de fete cuminti, membrele trupei A.S.I.A. au considerat ca, in sfarsit, e timpul sa se dezbrace. Desi in tot acest timp au declarat ca nu-si vor dezgoli trupurile, fiindca ele sunt cantarete, nu fotomodele, iata ca s-au razgandit. Cel care a reusit sa le convinga sa-si „traga fusta mai jos" este regizorul Petre Nastase. El le-a facut videoclipul „O cireasa amara". Iata ce povesteste Sorana: „Publicul ne-a considerat multa vreme niste pustoaice. Am vrut sa ne vada exact asa cum suntem acum: patru femei puternice, romantice, pasionale si sexy. Pentru cateva dintre secvente ne-am dezbracat complet. Dar n-au fost de fata decat regizorul si cameramanul. Ne-am invelit in niste cearsafuri, ne-am asezat pe jos, astfel incat sa nu expunem partile esentiale, asa ca nici ei n-au vazut mare lucru. Mai ales ca au folosit lumini puternice. In rest, hainele au fost sumare si extrem de sexy". Se pare ca fetele „asiatice" au scos in evidenta tot ceea ce au in dotare. Dar care-i scopul care... scuza mijloacele? Sorana ne-a raspuns: „Fiindca piesa este una lenta si destul de trista, despre o fata care tocmai a renuntat la iubirea prietenului ei, regizorul ne-a spus ca trebuie sa facem in asa fel incat sa para ca am scapat de un fraier care n-a stiut sa aprecieze ce i-am oferit". (Catalina Iancu)

Andresan i-a vandut pe fotbalisti pentru 30.000 de euro

Scandalul sexual provocat de asa-zisa diva porno Laura Andresan este departe de a fi dat uitarii. O data cu trecerea timpului ies la iveala amanunte care fac dovada caracterului abject al acesteia. Dupa cum bine stiti, provinciala venita din Gherla a distrus casnicia lui Cosmin Contra si a lui Marian Aliuta, iar pe Adrian Mutu il denigreaza continuu. Ceea ce se stie mai putin insa este faptul ca pentru serviciile sale sexuale cu cei trei fotbalisti Laura Andresan a primit din partea conducerii ziarului „Atac" suma de 30.000 de euro. (Horatiu Tudor)

„Dragostea din tei" a lui O-zone, ceruta si in India

Cucerirea Europei de catre O-zone a continuat ieri cu „marea debarcare" de la Londra. Pentru a-si asigura succesul, Dan Balan, Arsenie Toderas si Radu Sarbu au preferat sa aiba parte de o promovare in forta in vechiul regat, inainte de a-si lansa oficial melodia pe cea mai puternica piata muzicala din Europa. Succesele se tin lant pentru basarabeni, care abia mai fac fata concertelor in strainatate. Piesa „Dragostea din tei" ocupa pozitii fruntase in topurile de vanzari din sapte tari de pe batranul continent si a fost ceruta spre difuzare de posturi de radio din India, Japonia, Liban, Mexic si Argentina. (Dana Ciobanu)

A.G. Weinberger a gatit cactusi in America

Cel mai cunoscut bluesman din Romania, A.G.Weinberger, a trait timp de patru ani in America. Dar n-a prins radacini, caci, dupa spusele sale: „Sunt de nicaieri si de pretutindeni". O vreme, el a fost gazduit de o familie de mexicani, care l-a invatat pe Weinberger cum sa prepare cactusi: „In America se gasesc in magazine cactusi comestibili, iar punga nu costa mai mult de 70 de centi. Ii poti praji sau manca sub forma de salata". In alta ordine de idei, bluesman-ul pregateste pentru fanii sai o carte despre peripetiile prin care a trecut pe „Pamantul Fagaduintei". (Simona Ecovoiu)

Narcisa Suciu isi duce fetita in Germania

Curand, Narcisa Suciu va pleca intr-un turneu in Germania, Italia, Austria, Marea Britanie si Suedia. Cum va fi pe drumuri o luna de zile, Narcisa a hotarat sa o duca pe fetita sa, Daria, in Germania. Motiv de bucurie pentru micuta de 5 ani, caci va putea sa se joace cu tatal ei, care locuieste in Köln. Astfel, cantareata a reusit sa impace si capra, si varza. Ea va munci in liniste, iar fetita il va avea ca baby-sitter pe tatal ei. (Roxana I. Ancuta)

Picant

Elena Carstea are o rivala. Pe Tania Budi, care a inceput sa-i critice in gura mare pe barbati. Am aflat, astfel, ca unii sunt ciobani, nicidecum porci. Sa fi vorbit Budi din propria experienta? (C.I.)

Mirabela Dauer a marturisit ca s-a casatorit de foarte tanara pentru a fi libera sa mearga la ceaiuri dansate. De dragoste, nici vorba! (D.C.)

Cantaretul de muzica populara Nicolae Furdui Iancu este iubit pana si de rockerii din Deva. La zilele orasului, acestia dansau de mama focului pe ritmurile piesei „Tu Ardeal". (C.O.)
×
Subiecte în articol: antimonden