Nana, un ghanez made in Germany

Are 40 de ani, s-a născut în Ghana şi este cetăţean german. A venit în România la invitaţia grupului K1, pentru a se distra, dar şi pentru a prospecta piaţa muzicală.

CURAJ - A plecat din Africa la 12 ani

Are 40 de ani, s-a născut în Ghana şi este cetăţean german. A venit în România la invitaţia grupului K1, pentru a se distra, dar şi pentru a prospecta piaţa muzicală. Prin cel mai recent album al său, lansat anul acesta în Germania, încearcă să “altoiască” melosul ghanez pe muzica europeană.

Nana nu are complexe culturale sau de rasă. A avut contact cu civilizaţia europeană încă din copilărie, în Ghana, unde a învăţat la o şcoală de albi. Ştia că, dacă va veni în Europa, va trebui să muncească dublu decât un alb pentru a se impune. A reuşit, iar acum este un cântăreţ de succes în Germania.

L-am “prins” între două drumuri Bucureşti – Berlin şi i-am “furat” un interviu “la minut”.

“Reprezint deopotrivă Germania şi Ghana”

• Jurnalul Naţional: Când ai plecat din Africa?

Nana: În 1980, la 12 ani.

• Ai reuşit să faci un “implant” cultural ghanez în Europa prin muzică?

Nu în mod direct. Dar pe noul meu album, “Believe”, voi avea un material împreună cu un văr de-al meu, care stă tot în Germania, şi cu un frate care locuieşte în Suedia. Vrem să aducem împreună un suflu ghanez în muzica din Europa.

• Ce cauţi în România?

În primul rând am venit să mă distrez. Trupa K1 m-a invitat în România. Vrem să facem o punte între culturile noastre şi muzica pe care o cântăm.

• Pe cine reprezinţi în această vizită?

Pe mine ca artist, dar reprezint deopotrivă Germania – ţara mea de adopţie – şi Ghana – ţara mea de origine.

• Ce cunoşti din muzica de influenţă etnică din România?

Nu prea multe. Îmi place cum se mulează instrumentele clasice în muzica naţională, în special solo-urile. Sunt dornic să aflu mai multe despre muzica voastră tradiţională. Cât despre artişti români, nu cunosc decât pe K1, Felicia Filip şi Carmen Şerban.

• Ce părere ai despre combinaţia Rednex – Ro-Mania, muzică irlandeză şi muzică populară din Ardeal?

Îmi place, pentru că se bazează pe un fundament etnic. E un punct în care cele două culturi se întâlnesc.

• Nu este cumva o combinaţie artificială, forţată între două muzici atât de îndepărtate?

Cu tot respectul, muzica e muzică şi nu poate fi nimic artificial la mijloc, câtă vreme ele se combină foarte natural. Iar în cazul de faţă ele chiar se combină natural.

• Spune-ne câte ceva despre traseul biografic şi profesional pe care l-ai avut de când ai plecat din Ghana.

În ţara mea natală, graţie faptului că părinţii mei aveau o situaţie materială destul de bună, am avut şansa să merg la o şcoală internaţională, unde aveam mai mulţi colegi albi, de origine europeană, decât negri. Tranziţia spre cultura europeană s-a făcut astfel din copilărie. Dar abia când am ajuns în Europa am realizat ce impact are culoarea pielii. Oamenii mă vedeau ca pe un negru, nu ca pe un om ca toţi oamenii, şi mă tachinau. Dar am trecut peste asta. Mă deranjează că unii părinţi nu le dau copiilor explicaţia că oamenii cu pielea neagră sunt aşa pentru că provin din ţări cu mult soare, unde toţi oamenii au pielea închisă la culoare.

“Sunt doctor în şcoala vieţii”

• Ca emigrant şi african, ai întâmpinat greutăţi în carieră?

Am învăţat foarte repede germana. După şase luni, cei din jur credeau că sunt născut în Germania, atât de bine stăpâneam cuvintele. Mama mi-a dat un sfat: “Ca să reuşeşti ca negru, trebuie să munceşti dublu faţă de un alb”. Am fost şi eu uimit de câte albume am vândut în Germania, fiind un cântăreţ de culoare. Dar totul se reduce la multă muncă, pasiune şi noroc.

• Ce studii ai terminat?

Sunt doctor. Doctor în şcoala vieţii (râde). Serios, am absolvit 12 clase.

• Ai familie?

Da, am o soţie frumoasă, din Iran, şi doi copii. În Ghana am o familie atât de mare, că nu-mi cunosc toate rudele.

• Care este religia ta?

Sunt creştin. Mama era catolică, dar eu am frecventat o şcoală evanghelică. Sunt interesat de toate religiile, pe care le înţeleg prin prisma creştinismului. Religia e un mod mai bun de comunicare cu Dumnezeu.